Mă doare burtica, după şunculiţă cu vinişor! Oana Goidescu, chirurg

Chirurgul Oana Goidescu revine cu un textuleţ nouţ

– Ce am, doamnă doctor?

– Diminutivită.

Hai că nu ştiţi ce-i aia, nu? Păi, vă spun eu.

Diminutivita e când intră pe uşă un român că bradul (uite că nu ştiu care ar fi expresia echivalentă pentru femei…), îndoit de burtă  şi, la întrebarea “Ce aţi mâncat înainte să va apuce durerile ?”, îţi trasforma DEX-ul din ditaimai ceaslovul în ediţie de buzunar. “ o sărmăluţă cu smântânică, un ardeiaş, o şunculiţă, o sălăţică, un cârnăcior”. Evident, asezonate cu “un vinişor, o ţuiculiţă, o bericică”.

După atâtea chestii drăguţe aglomerate la gura unui om, te astepţi ca de sub cămaşă să răsară nişte pluş şi cel puţin o fundă roz.

Ok, hai să clarificăm nişte lucruri!

– M-am născut în România, n-am crescut cu turtiţe vegane de quinoa, nu mă bat cu omizile pe frunza de salată, aşa că nu o să-mi imaginez că tocmai vii de la OSIM unde ai cerut brevetul pentru „fasolică  cu ciolan dietetică”.

– Chiar dacă te-ai împrumutat de la copil cu tot vocabularul de diminutive, noi ştim că, în general, cantitatea declarată e cel mult jumătate din cantitatea reală, aşa că nu încerca să mă convingi că restul kilogramelor le-ai făcut prin fotosinteză, sau că ieri ai comis unicul abuz din viaţă ta.

– După ce din frigider – cămară – şi beci ai făcut combinări de trei luate câte două, nu te aştepta să iasă ceva bun. Nici vegetalele combinate nu-s toate bune! Ai încercat prune cu pepene ?

Și, până la urmă, cui foloseşte?

Eu nu-s pusă acolo să te judec.

Există viaţă şi dincolo de spital, merg şi eu la cumetrii, ştiu că nu pui la oaspeţi pe masă numai baby carrot şi tofu. Plus că faptul e deja consumat. Și nici pe tine n-o să te doară mai puţin de la o sărmăluţă decât de la o sarma.

(sursa imaginii http://www.yoda.ro/online/copilul-de-1-miliard-de-dolari-ce-record-a-stabilit-imaginea-acestei-fetite.html)

Alte texte semnate de chirurgul Oana Goidescu, citeşte aici

 

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.