Piţipoanca, erecţia şi reţeta offline

Piţipoanca revine la cabinetul doptorei, după o lungă pauză.

O aspeasă la ceafă când se `nervează, o înţeapă la inimă dacă n-are bani în cont şi simte un tremur în tot corpul când Nick nu o sună din vamă. Acolo are el biznisul, e CEO la multinaţionala Jing Ling, departamentul WT- (Without Tymbre).

Piţţ s-a asigurat. Are şi card.

  • Duamna Otilia. Oti. Că putem fi deja pretene oarecum intime, nu? Vă citesc des pe Febeu, deci nu cred să mai avem taine.
  • Nu, Piţţ. Tutuieşte-mă, chiar. E-n regulă. Care e problema ta?
  • Proglema e că lui Nick nu i se ridică. Și i-am zis-o în faţă. Nick! Până şi doctora mea o ridică (reţeta) cât îi noaptea de lungă. În PIAS. Din oflinie. Nu v-am simpatizat la debut. Dăcât vă citeam, ş-am zis că vă cam daţi rotundă. Dar trebuie să recunosc că, în ciuda disfuncţitalinăţilor de sistem, vi se ridica mult mai des decât lui Nick!
  • Mda. Mă bucur că te sastisfac, Piţţ, dar nu de mine depinde, ci de server.
  • Server? Adică cum. Sunt bolnavă rău şi vorbele astea mă sperie. Plus că nu îmi place să depind de nimeni. Eu de la grădi deja am fost libertină!
  • Adică, dacă nu merge sistemul, chiar nu am ce să fac!
  • La naiba. Aşa zice şi Nick. Că sistemul lui e autonom şi nu îl poate comanda. Tablete dă sistem nu aveţi?
  • Aş avea Viagra sau Mentenanţa. Niciuna nu se compensează.
  • Bun, atunci vă rog scriţi-mi opt baxuri de pilule pentru ridicat sisteme. Aşa cumpărăm noi şi apa minerală, angro! Tot câte opt. Că iese mai eftin!

Celelalte istorioare erotico-medico-socialo-politice cu Piţipoanca, le citiţi mai jos

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.