POVESTE FĂRĂ TITLU, sau…decât un titlu prost, mai bine fără

POVESTE FĂRĂ TITLU

(decât un titlu prost, mai bine fără)

Pornesc de la un articol publicat în Viaţa Medicală, intitulat „Medicii de familie s-au făcut de râs”, semnat: un medic de familie. Asumat: nume, prenume, funcţie, grad profesional. Titlul e un fel de „Judecătorii sunt şpăgari”, semnat: A.V. judecător, ”Jurnaliştii sunt aserviţi puterii” semnat: G.S. jurnalist, ”Poliţiştii români conduc în stare de ebrietate” semnat: M.E. Poliţia rutieră şi aşa mai departe. Nici unul din titlurile ipotetice de mai sus, dar nici cel real citat de mine, nu este în regulă, din cel puţin două motive: primul că generalizarea e păguboasă, al doilea că nu-i logic să te faci troacă de porci în presă, tu pe tine însuţi. În mod normal laşi să o facă alţii, iar tu le răspunzi, dacă le răspunzi! Asta în mod normal…

Ce conţine articolul? Epopeea distribuirii cardurilor de asigurat, oportunitatea lor, într-o viziune personală a semnatarului. Aş putea să-i demontez teza, fragment cu fragment. Mi-ar fi mai uşor decât ceea ce scriu acuma. Dar nu contestarea textului este intenţia mea de azi şi probabil pe foarte puţini dintre voi i-ar interesa această polemică. Intenţia mea este să nuanţez şi să definesc anumiţi termeni, încercând o clasificare:

-1. Medicul- prozator, medicul- poet. Talent. Te naşti cu el, scrii, pur şi simplu scrii. E clar şi simplu. Nu mai dezvolt.

-2. Medicul-jurnalist, cu experienţă în presă şi care ţine rubrici profesionale la TV, radio, reviste de profil, ziare. Vorbeşte sau scrie despre boli. Pregătire temeinică pe subiecte, dublată de talentul punctului 1.

-3. Medicul- jurnalist care atacă partitura grea a analizei politice, axată pe problemele sistemului sanitar actual. El o va face circumspect, obiectiv, tobă de carte în domeniu. Cu lecţia făcută impecabil. Este una din cele mai dificile intreprinderi (această analiză de sistem). Una pe care, deşi scriu sau mai apar pe sticlă, am evitat-o abil de fiecare dată. Detest impostura şi nu mă bag, ezitant, într-un dialog care reclamă excelenţa. Nici măcar atunci când adversarul pare slăbuţ, fiindcă risc să pic în derizoriu “cu adversarul de gât”.

-4. Medicul- purtător de cuvânt al unei organizaţii profesionale. Va emite, (diplomatic, dar sever încorsetat), punctul de vedere al majorităţii organizaţiei căreia îi aparţine. Normal. Nici purtătorul de cuvânt al Preşedenţiei nu iese în presă cu propriile-i dureri şi angoase, ci reprezintă strict Instituţia Preşedintelui, chiar şi atunci când nu este de acord cu mesajul. Fişa postului excedează trăirile personale. Poate purtătorul de cuvânt nici măcar nu l-a votat pe preşedinte! Dar nu asta va spune el în faţa camerelor.

-5. Medicul –om politic în liga întâi şi a doua. De top. El intervine în presă pe probleme de politici sanitare, modulând informaţia după linia partidului care îl susţine. Se face văzut pe durata episoadelor conflictuale de anvergură, sau în campanie electorală. Este abil, un interlocutor redutabil, ştie exact ce urmăreşte (nu întâmplător a ajuns din dispensar sau din spital, în vârful politicii!). Îşi va adapta discursul “urechilor votante”. În plină campanie, el nu mai este medic, devine fiară politică. Va puncta cu vârful floretei oratorice, uzând de regulile presei şi ale psihologiei, altele decât anamneza, examenul clinic, sau medicina bazată pe dovezi. Va folosi propoziţii scurte, cu mesaj “mură în gură”, îşi va ataca fără milă adversarul, nu ca să schimbe ceva, ci ca să se facă mai cunoscut publicului larg, să se facă plăcut votantului. Deseori va renunţa la rigoarea statistică sau la realităţile din teren, va rupe fraze din context, va interpreta populist haşgeuri, va mistifica ordonanţe, va râde, va lăcrima, totul ca să ofere exact ceea ce vrea omul de rând să audă în campanie.

-6…Și alţii… adică medicul care publică sau iese la TV, amestecându-le neinspirat pe primele 5. (Sper să nu cad în capcana propriei mele clasificări, plămădind acest text!)

Marile negocieri, marile contracte, nu se încheie la televizor sau în ziar. Presa nu schimbă legi, (ele se schimbă în parlament), în schimb presa modifică percepţia publicului şi construieşte notorietate. Gurile rele o numesc uneori “manipulare”. Menţinerea discursului de medic în baremul categoriei tale, garantează calitate şi confirmă antrenamentul rigorii pentru care ne-am pregătit îndelung. Ieşirile în decor sunt riscante. Greşelile de ortografie ridicule. Nu te aşterni la scris dacă nu eşti ferm convins că “mă-ta are cratimă”, mai bine îţi vezi de consultaţii. Nu faci proză scurtă reprezentând Colegiul, nu intri la TV- în dezbatere politică- vorbind în versuri şi nu analizezi partidul de guvernământ în tratatele de specialitate. Nu publici în presă articole nedocumentate, sau mărturii unilaterale. În nici un caz nu publici în presă articole documentate tot din presă. Din secunda în care decizi să-ţi formulezi public o opinie TU, medicul, EȘTI deja parte a PRESEI, cu toate responsabilităţile care decurg de aici.

În concluzie, revin la articolul “Medicii de familie s-au făcut de râs”, semnat de un medic de familie. Publicat într-un cotidian de scandal şi semnat de altcineva decât un medic, ar fi fost excelent. Mană cerească. Este presărat cu toate cuvintele-cheie care vând: furturi, fraude, peşcheşuri, nemulţumirea populaţiei, rapacitatea medicului, comoditate, desconsiderarea doctorilor de familie de către bolnavi şi specialişti, lene, tot. Nu-i lipseşte mai nimic. Eventual o mărturie a Biancăi Drăguşanu despre culoarea cardului de asigurat pe care l-ar vrea roz, dar asta deja e ideea mea si solicit copyright!

Acelaşi text, însă, publicat într-o revistă prestigioasă cu doctori şi pentru doctori, îşi pierde orice valoare, dacă nu mai rău. Devine o analiză simplistă, scrisă oarecum din auzite- nu cu tema făcută. Mesajul pare maliţios şi tendenţios, plutind senin deasupra realităţii din sânul breslei. Nu are nici scop asumat, nici public-ţintă. Doctorii de familie au citit consternaţi, cu sau fără reacţii viscerale. Oftalmologii şi chirurgii îşi au ei problemele lor destule cu decontarea serviciilor, deci nu s-au ambalat, interniştii or fi citit în diagonală, iar precupeţele şi maneliştii nu citesc Viaţa Medicală.

Eu, cu balanţa analitică dintre Otilia şi doctor O. Țigănaş, am conceput clasificarea de mai sus, pe care iniţial am vrut s-o ofer spre publicare în paginile aceleiaşi reviste. După corectură şi-o gură de aer, am renunţat. Textul e text de blog, nu de Viaţa Medicală.

Deci îl semnez Otilia, iar când voi semna dr. Otilia Țigănaş, medic primar medicina familiei, subiectul trebuie să fie pe măsură. Sau diagnosticul.