Jocul cu tăcerea

A opta scrisoare, imediat după publicarea cărţii

Dragă M,

Tăcerea îmbracă atâtea forme!

Tăcerea doctă, pătrunzătoare, care sugereaza că ai avea multe de spus, dar refuzi deocamdată s-o faci. Genială… Te salvează la greu, dacă ştii s-o taci inteligent. Poate acoperi orice pană de inspiraţie.

Tăcerea tâmpă a elevului codaş, caruia i se pune a treia întrebare consecutivă, pe acelaşi subiect, deşi e clar că nu va cunoaşte răspunsul.

Tăcerea uniformă şi neimplicată a sălii, în timpul discursului monoton.

Tăcerea pătrunsă şi trăită a aceleiaşi săli, în faţa scenei cu poveşti palpitante.

Tăcerea demn asumată. În primul an de facultate, la examenul de filosofie  dat printre anatomii şi fiziologii, dragul meu prieten Pepe (altul decât al Zăvorancei, desigur!) a spus: ”Domnule profesor, tac… fiindcă, dacă tac, filosof rămîn.” A vorbit însă în sesiunea următoare, acum este medic la Institutul Inimii-Cluj. Iar pe-atunci „filosofia” era „filozofie”.

Tăcerea îmbujorată şi ţiuitoare când eşti prins cu minciuna.

Tăcerea tainică, vie şi tentantă a nopţii.

Tăcerea împietrită, irevocabilă şi fără rost a morţii…(după mine, toate încercările de a da un rost morţii, sunt artificii de calcul! )

Uf, m-a luat valul! Cred că, joaca de-a cuvintele, o fac  în euforia cărţii terminate, ca dansul miresei după miezul nopţii.

Tăcerea noastră doi, ştiind că urmează  o lungă şi nouă tăcere…

Cu drag, O.

PS. Îţi aminteşti când ţi-am scris că, atunci când construiesc sentimente, nu mai pot  spune nimic? Că amuţesc, că tac? Singurul meu adevăr care nu poate fi negociat , care nu lasă loc jocului, este acela de a fi mamă. Nu întâmplător  maternitatea  nu a rezervat nici un vers  şi nici o propoziţie în această carte scrisă, totuşi, de o femeie.