Aceia care nu mai au nimic de pierdut

Era demult tare. El era pilit, el era pilit mai tot timpul, avea stereotipii verbale ca orice pilit, dar fiindcă “pilitura lui de tot timpul” nu-mi afecta viaţa – mai zâmbeam la unele dintre stereotopii, pe altele le ignoram păşind mai departe.

El azi nu mai este, eu mai sunt.

Undeva, într-o seară văratică prin centrul Aradului, mi-a spus (poate cita, poate nici măcar nu-i aparţinuse vorba!), aşadar mi-a spus:

– Fereşte-te de oamenii care nu mai au nimic de pierdut!

După decenii mi-am amintit vorba lui şi noapta aceea caldă cu miros de tei,(odihnească-se-n pace, el!) şi da, avusese dreptate. Chit că nu eu m-am ferit pân` la urmă de „aceia care nu mai au nimic de pierdut”. M-a ferit Ăl de Sus. Eu tindeam mereu să mă bag…