Asistentul medical în medicina de familie din România

Intervin cu acest text, cumva din spirit de breaslă. Cumva cum… mă strătduiesc să arat că, într-un sistem sanitar european normal, nici specialistul medic de familie nu-i idiotul care n-a fost în stare să se facă chirurg plastician… Comparăm mere cu pere. La fel, simt să punctez despre asistentul medical în sistemul de asigurări românesc. Cum nici medicul de familie român nu-i un neurochirurg ratat, nici asistentul medical român nu-i un doctoraș mai prostuț. Își are curicula lui, specialitatea lui, nu-i „un mic doctor de familie mai cretinel”. EL E ALTCEVA!

El deține, ca să poată profesa, școli specifice, examene, diplome, cunoștințe.

Apoi, cu dosarul de diplome, ajunge la lucru. La un medic – patron, sau un spital, sau la un minister, policlinică…, na, omu mai are și baftă/ soartă.

Asistentul medical mai poate ajunge, totuși, și în raporturi profesionale cu firma mea medicală= Centrul Medical Țigănaș srl. Sediul la Hășmaș, puncte de lucru legal constituite la Beliu nr. 636 și Arad, Calea Timișorii 30.

Asistentele medicale cu care eu colaborez, unele chiar angajate cu contract de muncă, altele în raport contractual cu PF-ul propriu, sunt pregătite beton: teoretic, practic, emoțional.

Dumnezeu, prin răbdarea mea, a făcut să le preiau ca învățăcei, de la zero. După liceu. Înaintea sau în cursul studiilor lor superioare de asistent medical. Le-am învățat, la vremea când se cerea, tot ce știam. În afară de ceea ce știam din revistele medicale, le-am zis ca o mamă:

– Feteee! Vă-nvăț. Pe piațu liber, (da și să știu că vă pierd, la urmă, din ce zic!), vă trăbă, pe lângă diplomă:

1. Carnet de șofer categoria B&șofat dumnezeiește, inclusiv la Arad, în centru, tăiat botu la băieții de cartier.
2. Operare calculator/&”telefonul naibii”, că nici eu nu-l știu, da voi…. fix ca soarele!
3. Bani. Treaba mea. Semnificativ peste pensionarul de CAP Hășmaș, dar posibil sub bugetarul de la Județean Arad, sau consilierul lui X, din minister. Fac tot ce pot să nu aveți griji financiare, și ȘTIU că nimic din ce-i valoros, nu poate fi ieftin. Nici eu, nici voi.
4. Echipă. UNITATE! Unitate, cum puțini au. Vă IMPLOR! Suntem șase muieri. Iartă-ți colega, care joi o lăsat mizerie ca porcu. Strânge după ea, tăcut, fiindcă nu va trece o lună, când poate va fi invers! OFERĂ. DĂ mai departe! Și vei primi. La acest punct, am lucrate TOATE, cu inerentele mici piedici, dar zic că AM ÎNVINS, ca echipă – cu mine șef. Nu din prima. Ioai. Au mai fost zbateri. Învățam, ÎMPREUNĂ, reguli noi. Azi mă mândresc să spun că, dacă una dintre asistente are o problemă privată, celelalte sar , chiar fără să le rog- Doamna doctor, lăsați-o pe X să stea acasă, biata… acoperim noi, fiți fără griji! (Repet, NU A FOST DIN PRIMA! Am muncit împreună, toate! SĂ FIM ACEASTĂ ECHIPĂ.)
5. Raportul meu, ca medic-șef, cu asistentele colaboratoare, nu vreau să-l dezvolt, aici, filozofic. Vă spun doar că eu NU CRED că nu am ce învăța de la ele. Învăț enorm! Nici că, în gardă, ele ar trebui să aducă cafele, de jos de la Profi, mai mult decât mine. Nici că ele ar trebui să spele farfuriile cu salată de vinete, mai mult decât mine, medicul de gardă.

Respectul meu sincer, adevărat, pentru profesia DE ASISTENT MEDICAL, aduce înapoi zilnic, repetat, respectul lor pentru „Șăfu” care mi-s. Sunt zece ani în care nu am ridicat NICIODATĂ tonul, nu am acuzat, nu am amenințat, iar când vreuna a mai greșit, m-am întrebat întâi ce bai o avea ea în viața privată, de a greșit. Sau UNDE AM GREȘIT EU.

Iar ele vor confirma acum, aici, (sper!), că nu bat câmpii. Că AȘA a fost, este… și va fi PE VECI.

Iar eu confirm că, la orice ipotetică eroare, m-aș gândi ENOORM, dacă-i mai mare EROAREA lor imediată, decât competența profesională adâncă, pe care am cultivat-o și o știu.

Și raar ar fi!