Biletele de trimitere hiperreglementate sunt o sursă sigură de abuzuri și stres.

Cu cât se emit mai furibund, pe la București, miliarde de legiuțuri, normulețe, Ordinuțe de Urgență, normișoare care să guverneze activitatea medicilor români, cu atât crește șansa de erori, batjocură a bolnavului și aberații. Nu, nu se reduc fraudele așa cum s-ar crede. Nici vorbă. Dimpotrivă! Se face praf un neam întreg și se clădește un sistem sanitar monstruos, culmea, monstruos PENTRU TOȚI protagoniștii! Asta-i ironia sorții. Singurii care nu suferă deloc sunt cei care emit legile prin care, noi medicii de familie, ceilalți specialiști și bolnavii, să interacționăm.

Iar abuzurile se construiesc pe două căi:

1. Dinspre cei care controlează medicii: DSP, CAS, pompier, Protecția consumatorului, Poliția, ITM, ăi cu muzicile, ăi cu stupefiantele, ăi cu protecția datelor cu caracter personal, electricienii, rutieriștii, „cameramanii de luat vederi”, te miri câți și mai câți… Controlorii pot face cu noi ce vor, depindem de clemența lor pe ziua în curs, fiindcă legea le permite să ne termine, dacă au chef. Prin noianul de pagini cu acte normative, imposibil să nu găsească o frază pe care ai încălcat-o sau, ce-i și mai mișto, îți impută în Procesul Verbal o regulă încălcată, deși în altă lege scrie exact invers, că așa trebuia să faci. Numai că aia-i pentru alt controlor.

2. Dinspre medici spre bolnavi, sau chiar ei între ei, fiindcă acest carusel al trimiterilor a devenit un cancer al sistemului. După mine, HIPERREGLEMENTAREA este cel mai mare rezervor de stres, umblătură inutilă, frustrări, pentru toate părțile implicate. De ce? Fiindcă

-Biletul de trimitere poartă cu sine bani. Pe baza lui sunt  plătiți/sau nu alți medici și, deci, felul în care se poate elibera un Bilet de Trimitere este trecut prin kilometri de legi răsmodificate, pe care nici dracu` nu le poate reține pe toate, nici măcar cei care te controlează.

-Fiindcă și ăia te controlează într-o anume speță, cea pe care o scot din joben când te calcă. Subliniată cu marker fluorescent. Dacă i-aș întreba eu pe ei alte detalii decât cele subliniate cu verde, n-ar avea habar.

Bun. Și acu, despre ce vorbesc azi. De ce m-am inflamat. Caz concret.

Un coleg MF arădean trimite un copil pentru internare la București, iar de acolo copilul e trimis înapoi la Arad (vorbim de drumuri București-Arad!!), fiindcă pe bilet nu scria „rog internare”, ci s-a pus doar bifa pe căsuța „internare”. Mă revolt eu, scuip venin pe grupul nostru de FB cu medici de familie, turb, când o colegă îmi arată fragmentul de norme care ÎI DĂ DREPTUL CELUI CARE A TRIMIS ÎNAPOI LA ARAD COPILUL BOLNAV, să facă fix ce a făcut. L-a abuzat LEGAL. Nici eu nu știam că acea frază există.

Da, exact așa cum vedeți, s-a notat undeva în norme, că trebuie adăugit cu litere, „INTERNARE”. Din nou, de ce? Pentru că, cineva acolo la butoane, între două cafele, s-a gândit să-mi detalieze, ca la idiot, cum să redactez un bilet de trimitere. Există „jdă” pagini de act normativ despre cum să completez un bilet. Teză de doctorat, nu alta. Făcând asta, omul cu cafeaua, relaxat, odihnit, fără grija pensiei, sau a banilor de tren/avion sau păpuci, fără să fi lucrat o oră într-un cabinet medical, a permis abuzul despre care vă scriu mai sus. Dacă excesul de zel al ființei creative nu exista, noi toți eram (mult mai) fericiți. Poate chiar și el, creatorul, că mai bine se uita la un film fain pe Netflix.

În concluzie, singura SINGURA!! soluție în a limpezi aceste ape tubluri este refacerea normelor cap-coadă, scurtate la o zecime. EXCESUL de indicații  prin acte normative= sursă SIGURĂ, GARANTATĂ de ABUZ!

TRIMITEREA a devenit deja o dramă națională.