O greșeală frecventă și gravă de comunicare medic-pacient este celebra propoziție rostită de medic “Nu aveți nimic”, când omul e la el în cabinet, fiindcă are probleme. Deci nu-i acolo pentru viză carnet de șofer.

Argumentul de bază este acela că nici un om din lume nu merge la medic PENTRU CONSULT (nu pentru vize!), dacă nu are NIMIC. Ceva, el are. Ba mai mult, chiar preocuparea exagerată pentru propria sănătate, tot o formă de boală este!

Acuma să traduc.

– În urma consultului, a analizelor, a investigațiilor, medicul care spune „nu ai nimic” vrea să spună „nu ai nimic ÎN ANALIZE/ INVESTIGAȚII/EXAMEN CLINIC OBIECTIV.”

Cum aud omenii cu dureri, cu sufocare, cu insomnii, cu oboseală agravată, greață, cu furnicături la degete, crampe în burtă, cu acid în gât, deci cum aud acești oameni celebrul „nu ai nimic”?

Îl aud ca:

-Bați câmpii!

-Te prefaci!

-Nu pricep ce vrei de la mine!

-Ce cauți a treia oară aici, când ți-am zis că n-ai nimic!

DEȘI MEDICUL NU ASTA A DORIT SĂ ZICĂ, ASTA AUDE BOLNAVUL!

Și atunci se duce la alt specialist, face o altă baterie de analize inutile, apoi face niște analize mai scumpe, între timp se mai ia de gât cu medicul de familie căruia îi cere disperat trimiteri fără logică…

Iar cheia ar fi fost doar comunicarea corectă, știind că O GRĂMADĂ de simptome sau boli nu le regăsești în analize. Logic. Dacă, de exemplu, ai un picior amputat asta nu se va vedea în analizele de laborator. Sau dacă în analiza de scaun ai chisturi de lamblii, asta nu identifică o tumoră cerebrală. Deși te tot doare burta, șansa ca ecografia abdominală să fie perfectă, e uriașă. RMN-ul la cap nu explică ce de nu dormi. Sau de ce te sufoci noaptea etc etc. Radiografia pulmonară la astmatici între crize, e perfectă. Nici ăștia „n-au nimic”!

Atunci, în loc de “nu ai nimic”, propun două formulări care pot face minuni:

1.“Simptomele/durerile/furnicăturile pe care le simțiți, nu au modificat analizele.”

Rezultat- ai început, subliminal, cu DA, nu negând. Începutul îi induce automat pacientului mesajul că îl crezi, îl înțelegi, empatizezi. Și nu durează mai mult decât „n-ai nimic”.

2.”Fiindcă ACESTE analizele sunt bune, simptomele se pot explica așa…”

Rezultat. Îl bucuri cu ceva bun – „analizele bune”- și deja te ascultă mai receptiv. Totuși accepți că are probleme, dar îi oferi răspunsul pe care îl caută. Dacă nu o faci, va pleca nedumerit și va căuta răspuns la alții. Și nu se va lăsa până nu îl va obține, chiar de la vraci sau astrologi sau „consilieri pe FB” care „au avut și ei înțepături”, sau de la cumnata a cărei tată „asta simțise înainte să moară” sau… sau te miri de la cine.

De ce nu i l-ai da răspunsul tu, primul medic solicitat, din prima?