Cartea Otiliei, aici!

Comandă cartea mea, aici!

Colesterolul nu-i o boală! Atunci, ce este?

30 august 2017

Colesterolul nu-i o boală, nici o otravă!

Este substanța pe care organismul o utilizează ca să lege celulele. Un “adeziv”, să-i zicem. Și, până să ajungă el la celule, trece prin sânge unde îl putem găsi, făcând analize. Acolo putem vedea dacă-i mult, puțin,  sau fix cât trebuie. Cantitatea de colesterol din corp este determinată în primul rând genetic, abia apoi de alimentație. Cumva… ca oamenii mai grași și mai slabi, din născare. Dar la care, totuși, regimul este esențial, numai că un om predispus la îngrășare va lipi tot ce mănâncă și regimul lui trebuie să fie mai sever ca să-l ajungă din urmă pe cel slab genetic.

Bun. Acuma. Colesterolul are două fracțiuni distincte. Colesterol rău- LDL colesterol și bun- HDL colesterol. Nici un studiu, însă, nu a dovedit că cel rău e atât de rău încât trebuie făcut să dispară, sau că cel bun e atât de bun încât ni-l dorim cu tonele.

Ce efecte negative în corp are colesterolul?

Aici e buba. Colesterolul circulant, din vase, se depune pe pereți ca piatra din apă, pe țevi. Și, după o vreme, rupe sau înfundă țeava. Așadar, el aduce UN RISC uriaș pentru evenimente cardiovasculare majore grave, dar asta în timp. Mai exact, risc pentru infarct de miocard și accident vascular cerebral=paralizie.

El, colesterolul,+hipertensiunea arterială, sunt cele mai dovedite, clare, limpezi, sigure RISCURI la bolile vaselor și ale inimii. Doar fumatul în cancerul pulmonar și arterită, mai sunt chiar atât de sigure.

Din acest motiv, scăderea colesterolului prin oricare mijloc PREVINE și EVITĂ infarctul, paralizia. Asta face.

Cât timp e mare, el lucrează tăcut, distrugând vasele (ateroscleroza, plăci de aterom) dar tu nu simți nimic în corp. Nu te doare, nu te apasă, nu transpiri, nu tremuri, nu nimic. El lucrează tăcut, cum zic. Iar tratamentul decis de medic nu face să te simți mai bine, mai odihnit, nu taie durerile de cap, nici amețelile, ci pur și simplu îți prelungește viața și evită moartea prematură sau subită.

Cum scădem colesterolul?

  • Cu mișcare, da.
  • Cu regim, da. Dar nu regim vegetarian, nu el e cheia!! Ci un regim cu alimente fără colestrol. Alimentele cu aportul cel mai mare de colesterol sunt organele: ficat, creier, smântîna, laptele nedegresat, frișca, brânzeturile din lapte nedegresat, oul, grăsimile animale, dar despre asta puteți căuta cu Google. Încă ceva: colestrolul din sânge n-are nimic comun cu obezitatea! Poți fi gras cu colesterol bun, sau foarte slab cu colesterol uriaș. Există și copii cu colesterol mare fiindcă, așa cum spuneam, treaba asta e determinată genetic.
  • Cu tratamente alternative, complementare, naturale DA, nu le exclud

DAR!!

s-a dovedit în studii că scăderea lui (la aceia care îl au foarte mare, nu doar ușor peste normal) din regim+metodele de mai sus este insuficientă pentru protecția pe care ne-o dorim. Chiar dacă ar urma un regim cu ZERO colestrol, tot nu scade cât trebuie.

  • Cea mai eficientă metodă de curățare, “Calgonul farmaceutic”, este clasa STATINELOR, deja suficient studiată la nivel mondial și care-i aur curat. Simvastatina, rosuvastatina, atorvastatina, pravastatina, toate cu diferite denumiri comerciale: Atoris, Simvor, Simvacard, Rosucard, Rozucor etc. Există o grămadă!
  • Pe lângă statine, farmaceutica are și alte substanțe, cea mai utilizată fiind ezetimibul singur sau combinat cu statina, dar și alte variante, încă în lucru, foarte scumpe, neintrate puternic în practica zilnică, de exemplu inhibitorii de PCSK9. (Poveste. Eram de gardă, mulți ani în urmă, poate chiar zece, când am citit prima oară un articol despre acești inhibitori de PCSK9. Să recunoaștem că nu-i ușor de reținut, mai ales că nu poți lega succesiunea literelor de nimic, de nimic, așa că am notat maaare, pe o coală A4 PCSK9, am pus-o pe birou ca să-mi sară în ochi pe tot parcursul gărzii. Mi-a și intrat atunci PSCK9-ăul în cap. Nu am nici un pacient tratat din această clasă, nici nu am avut. Dar PCSK9 știu, îl murmur ca pe un cântecel.)

CÂT scădem colesterolul, ca să fim protejați?

Aici, răspunsul corect e „depinde”. Sau „medicul tău va decide”. Fiindcă, la persoanele care în afara colesterolului mărit mai au și alți factori de risc: fumatul, sexul masculin, vârsta, rasa, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, infarct sau accident vascular deja întâmplate, părinți sau frați cu moarte subită, infarct, AVC de tineri, scăderea trebuie făcută MULT mai drastic. Medicul stabilește valoarea ȚINTĂ care te avantajează și care, de obicei, este mult mai mică decât îți închipui. Pentru asta el, medicul, va jongla ȘI cu DOZA statinei pe care ți-o indică, după ce îți calculează scorul de risc.

Greșeli de evitat:

  1. Nu am mai luat statina, fiindcă deja colesterolul total e bun în sânge. Explic: nu verificăm doar colestrolul total. Oricum, el de aceea „e bun”, fiindcă ai luat statina. Nu mai iei, dărâmi tot.
  2. De ce să iau statină, dacă am colestrolul bun? Același răspuns.
  3. Nu iau statine că-s otrăvuri, și zice lumea că distug mușchii! (Nu te lua după lume, citește ce scriu profesioniștii, sau întreabă-i.)
  4. N-am de ce să iau statine, mă simt bine, nu mă doare nimic, iar de când am fost la Felix la băi, nici nu mai amețesc.(Zic, zâmbind: -Ce are sula cu prefectura?)
  5. Teoria conspirației mondiale. Nu-i nevoie de niciun fel de statine în noi, dar firmele vor să vândă medicamente. Miliarde fac pe seama noastră! (Fac miliarde, sigur, da-i păcat să tragi un infarct sau o „paraliză” ca să-i pedepsești pe producătorii de medicamente.)
  6. Teoria conspirației naționale. Doctorii bagă în noi statine fiindcă firmele producătoare îi duc în excursii scumpe și le dau bani și cadouri! (Uite, eu sunt contraargumentul viu. Nici bani de excursii, nici de reclamă pe blog cu statine, nici nimic. Nu-mi permiteam să scriu public că nu câștig nimic, dacă îmi intra cel mai mic leuț. Că netu-i mare și se afla imediat. Așadar, scriu despre ceva în care CRED.)

 3 august 2026. După zece ani.

Oh și vai! Cu COVID-ul trecut peste noi între timp, cu angoasele național-planetare recente, teoria conspirației la care mă refeream în 2016 s-a dezvoltat paroxistic. Fetid. Acum zece ani, eram mici copii. Azi, antivaccinismul și anti”statinismul”, promovate pe rețelele de socializare, dar nu numai, m-au determinat să las garda jos. Pacientul pe canapeaua mea, calculez scorul de risc, studiez analizele, propun statina și, când după o mică ezitare pacientul tinde să-mi dea lecții de prevenție după cursuri Tok Tok, în acea secundă, spre deosebire de 2016, acum zic scurt:

-Gata. Nu. Ok. Nu vreau să aud nimic. Poți să și scapi cu bine, până la urmă. Nu-i imposibil. Colesterolul doar crește riscul, nu te ucide garantat, ca un glonț în ceafă. Dar, dacă nu scapi și aflu că ești la spital paralizat, îmi notez în fișă că azi… data…, te-am atenționat. Și gata. Punct. Sunt pusă aici să-mi fac meseria, nu să schimb țara, nici să conduc Planeta.

E posibil ca exact tu, cel care acum citește textul, să fii un antivaccinist și anti”statinist” convins. Perfect. Skip. Răsfoiește restul  articolelor. Ceva bun pentru tine, sigur vei găsi. Și când sari peste acest text, nezdruncinat în părere, te rog doar să mă crezi pe cuvânt că, pentru a prescrie statină, nici o firmă nu-mi dă bani, cadouri, mese îmbelșugate. Bărbatul meu ia statină de zece ani. Deci scriu aici, scriam și în urmă cu un deceniu, exact ceea ce cred cu tărie, ca medic. Mă adresez celor care doresc opinia mea, iar pe tine antivaccinist și/sau anti”statinist”, nu vreau să te conving de nimic. Mulțumesc că mă citești. Chiar și numai postările de pe FB cu umor sau porcărele. Bine-i.

Așadar, mai departe. Pentru cine simte că-l ajută.

 CE FRACȚIUNE a colestrolului o urmărim în sânge, ca să fim liniștiți?

LDL colesterolul, (deci cel rău!!), ÎN DINAMICĂ. Cât a fost la pornire și cât e acum. Nu-l compari cu al vecinului, nici pe cel rău cu cel bun, nici nu te bazezi doar pe colesterolul total, și nici pe ce zice Google. Nici pe intervalul așa zis bun de pe buletinul de analiză.

ȚINTA e individuală, decisă de un medic brici, care toată ziua numai despre „colesteroale” citește și-i tobă pe subiect.

Acum în 2026, după zece ani deci, studiile au arătat rolul bun/rău ȘI al APOlipotroteinelor A și B, fracțiuni proteice care se leagă de fracțiunile de colesterol. Aflăm că dozarea lor poate evalua riscul cardiovascular. Dar! La ora aceasta testarea APOlipoproteinelor nu intră în asigurare, ele nu sunt analize de rutină, iar cercetările zic că ar fi determinate strict genetic, deci că nu le poți modifica.

Pentru mine – medic de familie -, cel puțin deocamdată, acum în august 2026, aplecarea asupa APO A și B nu este nici intrată în rutină și nici nu am înțeles exact de ce aș face-o. Ce aș câștiga. Nu încă. Chiar în caz personal, să zicem. Să aflu că mă paște un mare risc, dar asupra căruia, de fapt, nu am cum să acționez. Ceață densă. Păi, e ca și cum mi-aș afla un pic de viață în avans, numai că nu pot interveni. Destul cât să-mi declanșez coșmaruri, nu?

Mai stau nițel să se limpezească problema cu aceste APO. Sunt eu atentă la sănătate, viață sănătoasă, dar nici nu mi-oi căuta obsesiv, cu lumânarea, baiuri.

Răsfoisem pe FB pagini profesionale, colegi medici, care scriau despre APO A și B. Am găsit replici la postările mele, din gama „Mă mir că tocmai dumneavoastră…”, „E foarte trist că dumneavoastră…”, adică eu. Lumea de dinjos revoltată, reacționa urgent: „Păi, medicul meu nu știe analiza asta?” „Mie de ce nu mi-a făcut-o?”.

Am răspuns. Răspund.

Ba eu știu. Dar, deocamdată nu-i găsesc rostul, (până nu-s total dumirită!), câtă vreme oricum ar fi, tot n-ai ce-i face. Asta unu. Și doi, în fața unui pacient obez sau/și dislipidemic, sau/și diabetic, fumător, sedentar, depresiv, am eu ce acționa berechet, ca să-l aduc spre linia bună, până să mă frământ de apolipoproteine. Repet. Dacă ceva în speța asta chiar se schimbă, am să schimb și eu. Nu rămân blocată. Citiți ce fac/gândesc acum.

Despre risc. RISCUL e o treabă statistică.

Scorurile de risc în medicină, sună cam așa:

– Care-i riscul să faci… cutare boală sau complicație, în următorii zece ani?

Înainte să continui medical, reamintesc o subtilitate lexicală deseori greșit rostită. Șansa este probabilitatea statistică să ți se întâmple ceva bun, iar riscul, ceva rău. Nu-s de confundat în vorbire. Nu poți spune „șansa să fac un infarct”, cum nu zici nici „riscul să-mi crească salariul”.

Hai să vedem.

Care-i șansa ta să trăiești mult și bine, fără griji, ignorând tensiunea mare, colesterolul foarte crescut și având cazuri de deces în familie, pe boli cardiovasculare? Păi, nu-i zero. Este posibil. Da, se poate. Dar e extrem de puțin probabil. Deci șansa să fie bine e minimă, riscul s-o pățești e uriaș.

Din acest motiv, exemplele individuale gen “Eu am colestrolul mare, dar nu bag în mine chimicale și nu hrănesc firmele farmaceutice, Big Farma și nu-l ascult pe medic, că sigur e vândut și toarnă-n mine prostii ca să se îmbogățească. Mănânc cum vreau, sunt fără tablete, și uite că trăiesc!”, nu sunt semnificative STATISTIC. Da, el trăiește și poate va și trăi mult. Este posibil să nu pățească nimic, nu-i total imposibil, dar e cu șanse foarte mici.

Azi vorbim de tine, nu de el. De tine, care dorești să-ți MICȘOREZI la maximum RISCUL de a muri tânăr, paralizat etc.

Mai am un model, pentru asta. Aveam de fapt în 2016, că-n 2026 dacă simt că omul e „anti”, nu mă mai zbat cu nimic.

Deci. Dacă conduci mașina, beat în permanență. O dată beat, o dată pilit, o dată ciupit. Este posibil, perspectiva nu-i ZERO, să scapi cu bine și să prinzi 80 de ani fără nici un eveniment rutier, sau fără pușcărie. Doar că-i foarte puțin probabil. Cel mai probabil o vei păți. RISCUL e enorm.

Sau. Ca rolul fumatului în cancerul pulmonar, în general în bolile cronice pulmonare. Nu mai e  cazul să dezvolt. Îl știm toți. Și totuși, putem vedea și un bătrânel de 85 de ani care fumează de rupe de pe la 16 ani și n-are nici pe dracu`. Numai că șansa e extrem de mică. Minusculă.

Sau invers. Cancer pulmonar la un nefumător. Este posibil. Însă dacă privești în jur, câți din marii fumători, cei cu deceniile, mai sunt azi în viață sănătoși și apți de muncă? Fără sufocări, fără flegmă? Aici găsești diferența STATISTICĂ.

Vă rog:

  1. Să nu săriți la foc automat să mă întrebați de efectele adverse ale statinelor, fiindcă fac un articol separat.
  2. Să citiți în josul textului despre trigliceride, alte grăsimi din sânge, le-am numit „cumnatele colesterolului”.
  3. Să nu treceți la combătut statinele cu o viață sănătoasă, fiindcă răspunsul meu e simplu. Vorbește cu medicul tău, și fă-ți scorul de risc! Am redactat acest articol după o meticuloasă documentare. Da, viața sănătoasă + regimul corect sunt VITALE, dar pentru aceia născuți cu un colesterol mare familial, ele nu-s suficient de protectoare. Trebuie cumulat (cel puțin) cu statinele în doza necesară valorii țintă de LDL.

 

Alte articole ale mele pe acest subiect vast, citește aici http://www.otiliatiganas.ro/trigliceridele-cumnatele-colesterolului-in-trei-cuvinte/

By Published On: 30 august, 2017Categories: MedicaleComentariile sunt închise pentru Colesterolul nu-i o boală! Atunci, ce este?

Cartea Otiliei, aici!

Carte, Otilia Țigănaș,

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.