Divorțul dintre doctorul de țară și primarul comunei
NU-I VORBA DE MINE&HĂȘMAȘ – satul meu! Dimpotrivă. Deci înainte de a continua, citiți vă rog materialul din josul postării
Pe el îl voi analiza scurt, aici. E despre ultra frecventele conflicte dintre medicul rural și primarul din sat. Am nevoie de materialul din subsol pentru că eu, la Hășmaș, reușesc să funcționez în afara conflictelor cu autoritățile locale, indiferent de apartenența lor politică.
De unde apar, în rural, (dar nu numai!) fraze rostite, sau scrisori prin poștă, care le cer imperativ medicilor de familie lucruri pe care NU sunt obligați să le facă?
Simplu. „Indicățiile” vin de sus în jos, ierarhic, și-n mesaj se emite sintagma ” AVEȚI OBLIGAȚIA SĂ ASIGURAȚI ASISTENȚĂ MEDICALĂ!”. Aici, de obicei, „indicățiile de sus” fac trimitere la câte o lege, citând-o. Dar legea citată cere „asigurarea asistenței medicale” de către organizator, primar, director de instituție etc. NU obligă la nimic medicul de familie de peste drum!
Cu toate acestea el, organizatorul de eveniment, sau primarul, sau directorul de școală, vicele, sau secretarul primăriei preiau fraza emisă de superiorul ierarhic și aruncă mâța moartă în ograda medicului de familie celui mai apropiat. Dându-i un telefon, sau trimițându-i o scrisoare cum că „are obligația să…” El, organizatorul de eveniment/primarul/directorul de școală/vicele, confundă PROPRIA-I obligație DE A ASIGURA ASISTENȚĂ MEDICALĂ undeva, adică de a identifica: buget, cadre medicale disponibile, a negocia cu ei, a încheia contracte, o confundă, deci, cu obligații ale medicului de familie. Or medicul de familie din sat are fix aceleași obligații cu cel de la oraș, și invers. Ei lucrează bazat pe contractul (identic) încheiat cu Casa de Asigurări. NIMENI nu poate pretinde ceva în afara acestui contract. Medicul din sat poate fi invitat să…, poate fi rugat, i se poate propune, poate fi plătit. Asta da. Asta se poate. Dar `jaba îi trimiți o scrisoare ca dinspre căpitan spre răcan, fiindcă riști să obții două variante ineficiente de reacție:
1- fie conflict, scandal, furie, nervi, frustrări multilaterale, care toate, în timp, se vor răsfrânge și asupra populației din sat. Care te-a votat să o păstorești, nu s-o bagi în războiul tău personal cu doctorul,
2- fie o ignorare antipatică dinspre dispensar, încărcată tot negativ și, deseori, asortată cu comentarii subterane, de consistența otrăvii. Partea asta se va obiectiva la anul, la vot.
Recapitulăm de ce se întâmplă toate astea.
Fiindcă, primarul DIN RURAL, (dar și șefimile politice de la oraș, cu ocazia voturilor, sau a inundațiilor etc), confundă grav următoarele două mesaje radical diferite, care ambele conțin expresia-capcană „asigurarea asistenței medicale„:
-eu, (primar, prefect ce-oi fi.) AM OBLIGAȚIA SĂ ASIGUR, adică să caut, să identific și plătesc un medic/sau un asistent medical (formularea „asistență medicală” e discutabilă și ea, fiindcă nu spune „doar medic”, nici „ce fel de medic”, poți suna și un chirurg!), versus
-medicul din sat ARE OBLIGAȚIA SĂ ASIGURE, adică să presteze. Să presteze gratis, ceva ce nu se regăsește în niciun contract.
Politicul are obligația să le asigure votanților ce a promis, iar medicul are obligația să lucreze pentru ce-i plătit, în termenii contractului pe care îl încheie.
Ca să mă fac ȘI mai înțeleasă.
Iată un model didactic.
La caniculă, legea mă obligă, ca angajator, să le asigur salariaților apă. Iar eu mă fac că nu pricep ce obligație am, nici n-aș tare vrea „să mă cheltui”, atunci îi trimit, la rându-mi, o scrisoare barului de peste drum, prin care „oficial” îl informez că are obligația să le dea apă, gratis, oamenilor mei. Ba mai și bag citate din legi, Ordonanțe, HG-uri, ca să pară veridic. Chit că legile alea mi se adresează mie, nu lui. Eu îi trimit birtașului scrisoarea fals-oficială, bag 2-3 ștampile de cabinet, o parafă și apoi văd ce iese. Poate mă-njură, poate tace… Mai știi? Poate și vine, fraierul, cu baxurile de apă gratis? Iar dacă nu vine, dacă nu pune botu`la măgăria mea, asmut populația și presa, cum că birtașul lasă poporul să moară de sete. Sau „bag pă el” Protecția să-i tragă o amendă, știind că, dacă Protecția vrea, n-are cum să nu-i găsească un cusur. Că-i IMPOSIBIL să lucreze exclusiv legal, în România, un om cu un biznis.
Acest scenariu este valabil primarilor care știu exact că bat câmpii când îi „ordonă” medicului din sat câte ceva, dar se prefac că așa e legea. Mai există și categoria celor care chiar nu pricep că nu pot delega sarcini cuiva care nu-i este subordonat. Unui străin. Ci că trebuie negociate contracte. Acei primari, poate, mă vor citi azi pe blog și se vor dumiri.
Dovadă că lucrurile pot fi decente și înțelese, (măcar după 3 decenii fără comunism oficial!) este că, la noi în sat, la Hășmaș, după discuții argumentate, de mult, de vreo 15-20 de ani! nimeni nu mai calcă pe coadă pe nimeni, nimeni nu înjunghie orgolii, sau nimeni nu intră-n buzunarul altuia, ca cizma. Nu ne ofensăm, nu ne încordăm mușchii. N-are rost. Am suferi toți. Lupta exclusivă de mușchi e pentru proști. Ne sfătuim cum să rezolvăm probleme, facem bartere, parteneriate, voluntariate. Dar asta, fiindcă am discutat omenește și ne-am negociat pozițiile – Primăria & eu -, așezați la aceeași masă. Nici eu nu trec pe lângă solicitări/rugăminți ca un dușman, nici eu nu răspund la telefon de pe vreun soclu arogant, dar nici primarul nu-mi trage o palmă peste ceafă, când mă roagă să-i lucrez gratis. Și, în niciun caz, nu mi-o bagă pe aia cu „obligația”, când îmi cere să ajut satul.
Este o subtilitate psihologică elementară, asta, domnilor (ALȚI) primari din rural! ALȚII decât al meu. Amabilitatea, tonul, recunoașterea serviciului gratuit pe care-l ceri medicului de peste drum. Nu-l lua cu „sunteți obligat să”, „efectuați urgent… blabla!” „băăă frățică, la ce purcoi de bani iei de la Casa de Asigurări, mai vezi și de păduchi la școală, că nu-ți cade coroana!”…
Locuim în același sat/același mediu. Normal că am mai face și voluntariate, că am ajuta, am interveni, dar ROAGĂ-NE, MULȚUMEȘTE-NE, ASIGURĂ-NE CĂ PRICEPI CĂ-I UN VOLUNTARIAT. Laudă-ne cu voce tare, asta nu costă.
Sau, nu vrei să ne iei cu frumosul? Vrei o relație seacă, dură, strict pe lege? Află că faza cu legea nu te avantajează deloc. DE… LOC! Ești în clinci. Citește articolul de mai jos. Legea pe care mi-o scoți sub nas nu-i pentru mine, e pentru tine. Deci, dacă nu vrei cu zâmbet, amabilitate și „sentimente punct ro”, atunci plătește-mă boierește. Sau, dacă-ți dă mâna, caută-ți medic să lucreze normă întreagă la școala din sat ce stă să se închidă din lipsă de mușterii, investește în organizarea cap coadă a unui cabinet școlar avizabil DSP. Dotează-l cum cere legea. Investește. Plătește un doctor stăin de sat să te rezolve cu fotbaliștii de pe maidan, cu o zi înainte de meci. Plătește ambulanță de la oraș, cu medic urgentist, să stea lângă „legheleu” la meciurile de liga a zecea. Sau plătește interniști să stea pe la secțiile de vot. Sau, când se inundă satul, angajează epidemiolog rural numai pentru tine. Sau, când merge școala în excursie, grădinița în tabără, adu-ți pediatri pe bani. Sau, când aveți dansuri populare la Cămin, angajează medic sportiv. Sau…
Fiindcă nu poți și cu aia-n aia… și cu sufletu-n rai.
Aroganța e pe bani. Costă. Mult. Iar asta-i valabilă ambilor combatanți/competitori! Nu doar primarilor. Și medicului din comună.
Soluția este transformarea relației dintre politic și medicul rural, din partidă de box ridicol-neprofesionistă, în logodnă. Divorțul dezavantajează atât comuna, cât și bolnavii. Poate și voturile de la anul. În orice caz, SIGUR, afectează coronarele medico-politice ale satului românesc contemporan. Crește semnificativ riscul infarctului de miocard.