Ieri am trăit  următorul episod:  un cunoscut/ colaborator  al meu,  în a cărui minte am o încredere justificată, bun profesionist în domeniul său, ajunsese undeva la o instituţie la care trebuia să ne întâlnim. Eu nu ştiam adresa, locul exact. Ne punem de acord, prin mobil, că el e deja acolo, iar eu în dreptul unui reper important al oraşului, nu departe de destinaţia finală. Urma să mă ghideze telefonic. Ei bine, mă izbesc, surprinsă, de incapacitatea lui de a descrie in cuvinte ce am de făcut. Repet, un om inteligent! Ar fi trebuit să spună ceva de genul-
– Eşti în dreptul Bancpost? Na stai cu faţa spre Bancpost, te întorci spre dreapta, înaintezi pe trotuar până la prima străduţă mică, o iei la stânga tot pe trotuar şi, pe acea parte, la a doua clădire,  sunt eu. Pe clădire scrie aşa…

Pare simplu, nu? Dar el nu se putea rupe de ceea ce vede în faţa ochilor, nu se putea pune în mintea mea şi folosea cuvinte nepotrivite. Gen :

– Păi vii mai încoace, spre mine,  că nu ai ce căuta lângă Bancpost!.

Or acel „mai încoace”, „spre mine” erau alăturări de cuvinte fără nicio informaţie.

Când un fel de a explica ceva nu este înţeles din prima, trebuie schimbat mesajul. Repetarea aceluiaşi mesaj într-o altă topică,  sau cu ton din ce în ce mai ridicat, nici astea nu sunt soluţii în a te face înţeles. Dar unde doream să ajung? La legiuitorul român. Citind textul unor legi şi văzând cât sunt de ambigui exprimările, cât de interpretabile, mult timp am crezut că sunt făcute aşa intenţionat. Că ceaţa din legea scrisă este una voită- sursă de vulnerabilitate. Adică să poţi fi amendat mai uşor de controale, tocmai fiindcă acolo nu este scris clar ce ai de făcut.  Mai credeam că legile în coadă de peşte sunt un fel de a masca adevărul de către guvernul aferent.

Astăzi, însă, îmi pun problema altfel. Poate, cine ştie, poate cel care propune legea are clar în cap ce şi-ar dori să se întâmple. Numai că oamenii care transformă în cuvinte ideea (de altfel bună) a primului, sunt incapabili să o transforme într-un text limpede.

Această incapacitate a multor oameni de a se exprima clar, de a redacta un text explicit, îmi este cunoscută. Mi-a fost confirmată de scena pe care v-am descris-o. Undeva lipsesc rotiţe profesioniste în angrenaj! Lipsesc tare!

Episodul de ieri l-am descris, mai sus, în trei fraze şi sunt convinsă că aţi înţeles ce s-a întâmplat. Putea fi scris şi în patru pagini,  iar voi tot nelămuriţi să rămâneţi.

Ah! Iată şi un PS:

Legiuitorul român este, de multe ori, ca şi pacienţii mei hăşmăşeni care mă sună, nu se prezintă, convinşi că ştiu cu cine vorbesc. Îmi spun agitat, la telefon:

–  Doamna doctor, haideţi repede, că la cumnata i-e rău!

– Fii calm! Unde te afli? Cu cine vorbesc?

– Cu mine vorbiţi, eu sunt aici, la nănaşu!