Doctore – Ce-i „tensiunea” asta? De fapt.

Am inventat un model vizual, de care vă izbiţi zilnic la bucătărie, pentru a înţeleg mai uşor „tensiunea”, colesterolul, inima, arterele…

Ce-i tensiunea?

Este presiunea sub care sângele circulă prin vase.

HIPERtensiune= peste cât ar trebui, adică mare.

HIPOtensiune= sub normal. Adică mică.

Imaginaţi-vă, aşa:

inima = pompa, vasele=ţevi, sângele= apa din ţevi.

ORICARE dintre astea se defectează, nu-i a bună. Și le poate trage pe restul după sine, în jos.

-Defectele pompei (ale inimii): fie n-are forţă să împingă, fie nu are ritmul bun (că tot cade curentul= aritmii), fie „face scurturi”… „Scurtul” definitiv este infarctul de miocard fatal.

TAHIcardie= ritm accelerat . Normal la adultul în repaus, fiind intervalul 60-90 bătăi pe minut (despre asta şi măsurara pulsului, dezvoltate scurtisim, găsiţi link în josul acestei pagini)

BRADIcardie= ritm mai lent decât normal

Defectele ţevilor (vasele). Fie îşi pierd elasticitatea prin îmbătrânire sau depuneri, (aici intervine celebrul colesterol care „se depune” pe vase ca piatra pe ţevi!), fie se găuresc, fie crapă, fie se înfundă. Saaau!!… Ei aici i-aici! Fie sunt defecte din start, adică hipertensiunea esenţială. Pur şi simplu, din născare, presiunea sub care curge sângele prin vase este prea mare. Tone de studii încearcă să explice de ce.

-Defectele apei (sângele)- poate fi „apă dură”, nu? Poate avea în ea mizerii. Normal că, după o vreme, astea se depun şi înfundă.

Zbaterile noastre, ale medicilor, sunt să nu lăsăm ca un prim şi mic defect să meargă mai departe, distrugând totul înjur.

Să reparăm daunele de la primele semne. Fiindcă DA, chiar dacă ai o boală deja constituită, există numeroase posibilităţi s-o tratezi, sau s-o ţii în loc .

Acu încerc să vă dumiresc cu medicamentele.

În contextul unei scheme medicamentoase, găsim de obicei unul sau mai multe dintre următoarele produse farmaceutice.

  • medicamente care scad efectiv tensiunea. Care relaxează pereţii vaselor.
  • medicamente care reduc colesterolul din sânge. Nu doar colesterolul, sunt ele mai multe grăsimi parşive, dar despre colesterol ştiţi majoritatea. (există ceea ce popular numim „colesterol bun”/”rău”, trigliceride etc.)

Acest colesterol “din sânge”, spus de mine mai sus, e impropriu şi el, fiindcă medicamentele respective, de obicei STATINE, se dau nu doar când e mare colesterolul circulant. Care pluteşte-n sânge. Nu-i fix cauză-efect. Nu doar “spală ce-i murdar”, ci au şi un rol protector MULT mai mare de atâta. Hai să zicem, cumva, că-i un Calgon care topeşte ȘI ceea ce curge, dar ȘI ceea ce s-a depus deja! Din acest motiv, medicii vă dau uneori statine chiar dacă, în sânge, colesterolul e bun. Am răspuns întrebării frecvente „-Dar de ce mi-a dat Simvastatin/Rosuvastatin, dacă am colesterolul bun?”

  • medicamente care scot apa” din corp. Diuretice se numesc. Baiu-i că scot nu doar apa, ci şi alţi produşi importanţi, mai ales minerale care nu ar trebui scoase. Scot, sau reţin. Depinde de diuretic, de doză şi de lungimea tratamentului. Sodiul, potasiul, magneziul… Nu-i bine nici să crească-n sânge, dar nici să scadă prea tare. De aceea „boaba de apă” se ia sub  urmărire medicală periodică. Când, după o vreme, diureticul şi-a început efectele negative, poţi avea crampe, furnicături, amorţeli, cârcei etc. În cel mai bun caz. Poţi avea şi tulburări de ritm!

Aici vor interveni

  • produsele cu magneziu, potasiu, pe care le ştiţi ca Aspacardin, Magnerot, Magne B6 etc.

Tot aici, la „jocul mineralelor, al ionilor”, acţionează regimul fără sare, atunci când este indicat de medic. Atunci pionii sunt sodiul (Na+) şi potasiul (K+). Sus/jos.

Alte tratamente cardiovasculare:

  • medicamente care ajută inima să pompeze mai bine. In clasa asta intră digitala-digoxinul, o întreagă poveste. Va fi postare separată şi despre digoxină. Cert e că se dă cu mare atenţie, discontinuu, cu pauze. Efectele negative sunt de aşteptat mai ales la femeile de peste 60 de ani, motiv pentru care acolo se merge pe doze foarte mici. De asemenea, mai vechea recomandare de „pauză sâmbătă şi duminică”, s-a comutat întâi pe “pauză marţi şi vineri”, (deci nu două zile de pauză, consecutiv), apoi pe jumătate de tabletă românească zilnic, fără pauze. Mă refer mai ales la femeia peste 60 de ani. Pastila de digoxină românească e mică tare, greu de tăiat în două, dar eu vă transmit reguli preluate recent chiar din gura cardiologilor Arad/Timişoara.
  • medicamente care controlează ritmul inimii. Fie transformă ritmul din neregulat – în regulat, fie scad frecvenţa cordului, ca să nu obosească bătând prea repede.
  • medicamente care previn formarea de cheaguri. Cheagurile-n sânge sunt ca nişte dopuri ce înfundă vasele. Cum se formează dopuri la chiuvetă la bucătărie dacă sita e proastă, sau dacă arunci în chiuvetă mâncare. Și te trezeşti că apa nu mai curge-n jos, stă-n loc, sau că sparge ţeava-n perete. Pe acestea le ştiţi de „medicamente care subţiază sângele”. Cel mai banal şi mai bun şi mai utilizat este aspirina în doză mică – o cunoaşteţi mai ales ca „Aspenter”. Are 75 de miligrame, iar o aspirină normală are 500 de mg. Aspenterul ESTE  aspirină. Una mică. Se ia după mâncare, fiindcă poate da efecte adverse la stomac. Are rol „antiagregant plachetar”. Nu că ar pricepe toţi ce-i aia, dar aşa mă credeţi că-i poveste serioasă, nu borcan cu compot pe iarnă.

Despre alte medicamente cu efect asupra coagulabilităţii sângelui, aici

  • medicamente care se dau în angina pectorală, sub toate formele ei.

Angina pectorală= angor= durere. Durere în zona inimii. Asta înseamnă angină. Durere. Apăsare, gheară, strânsoare. Dar şi angina va fi o postare separată, fiindcă-i enorm de zis pe subiect!

Cam atât pentru azi. Nu cred să-mi fi scăpat ceva important.

 

Citeşte şi alte informări „din zona inimii”, a tensiunii, tratamentelor, aici:

51 Comments

  1. […] Ce alte tratamente cardiovasculare există se poate citi intrând pe http://www.otiliatiganas.ro. […]

  2. Dan 7 septembrie, 2016 at 7:02 am - Reply

    Super lectie pentru grabiti. Ca unul cu experienta „consumatorului” veteran, pot indrazni sa va rog sa adaugati la profilul cadiacului, in afara elementelor din dictionarul D-voastra, pe undeva, pe la sfarsit, ceva legat de psihic? La unii conteaza mult. Multumiri.

    • Otilia Tiganas 7 septembrie, 2016 at 8:16 am - Reply

      Ohh, Dane, aia nu-i adăugitură simplă, ar fi zece postări elaborate pe subiect! AI DREPTATE!

  3. […] Doctore – Ce-i „tensiunea” asta? De fapt. […]

  4. anca 17 martie, 2017 at 7:44 pm - Reply

    Sunteți extraordinara va citesc cu drag .felicitări! !!!

  5. anghel 18 martie, 2017 at 1:06 pm - Reply

    Mulțumim pt. precizări , f.utile pt.cei interesați !

  6. Tina Stefan 19 martie, 2017 at 4:09 pm - Reply

    EU SUNT IMPOTRIVA STATINELOR ASA CA NU PRESCRIU!ALTE COMENTARII NU FAC SI STIU EU DE CE!

    • Manuela 25 octombrie, 2018 at 1:03 am - Reply

      De ce nu scrii? Nu trebuie sa stim sau ti e frica ca te impusca careva? ☺️

  7. cornelia 25 martie, 2017 at 10:02 am - Reply

    extrem de „percutante” lectiile dv.,deci felicitari!
    Scopul este atins, intelege si omul simplu, dar si rezidentul din ultimul an. Dupa ultimele studii, ( ca in medicina ce era bun acum 20 de ani devine brusc extrem de nociv, si viceversa!),la ce valori ale tensiunii trebuie sa ne facem griji(vizita la cardiolog)?

    • Otilia Tiganas 25 martie, 2017 at 10:20 am - Reply

      Criteriul nu-i valoarea tensiunii, ci măsura în care tensiunea poate fi controlată. Orice MF bun știe exact când și cât este necesar cardiologul. Mulțumesc pentru aprecieri!

  8. Sebi 15 mai, 2017 at 2:22 pm - Reply

    Sunt hipertensiv si iau nebilet dimineata si noliterax seara cate o pastila. Din toamna am scos un rinichi din cauzaa unei tumori.a gandesc aceste medicamente imi pot afecta in timp rinichiul sanatos? Ce parere aveti? Tensiunea mea acum este 14 cu 8 iar bataile inimii sunt 72 . Va multumesc.

    • Otilia Tiganas 17 mai, 2017 at 1:25 pm - Reply

      Sigur tratamentul este presris de medici care v-au examinat atent! Nebiletul e si in doza mica, nici nu intervine pe rinichi! Sanatate!

  9. Tincau Cornelia 10 august, 2017 at 12:36 pm - Reply

    BUNA -ZIUA,,de ce pradaxa si nu trombostop?multumesc

    • Otilia Tiganas 10 august, 2017 at 12:45 pm - Reply

      Nu stiu la ce va referiti. La care parte din text. Oricum diferenta e uriasa intre cele doua, prima, Pradaxa, e mult mult mai scumpa si necomopensata, in schimb nu necesita urmarire lunara in analiza INR

  10. Stoian Marian 10 august, 2017 at 2:23 pm - Reply

    Bună ziua, doamna doctor . Am 45 de ani și în analize mi-au ieșit următoarele valori : colesterol total 214 , LDL 120 , HDL 78, trigliceride serice 76.5. Tensiunea este de obicei 105- 115 cu 65-75 . Am vreun risc cardiovascular ? Vă mulțumesc mult !

  11. MIHAELA GXG 13 august, 2017 at 9:23 am - Reply

    Aspenter este bine sa luam 1 tableta pe xi chisr dava nu avem probleme cu inima ??? Multumesc frumos!

    • Otilia Tiganas 14 august, 2017 at 2:28 pm - Reply

      Nu-i cazul, atunci.

      • Asztalos narcisa 10 ianuarie, 2018 at 9:49 pm - Reply

        Doamna Otilia cu tot respectul.va rog să-mi răspundeţi sunt foarte speriată am luat pastilele de tensiune acum seara si nu trebuiau sa le iau am greşit se întâmplă ceva? Trebuia să le iau doar o dată pe zi dimineata Nebilet si Noliprel vă rog să-mi răspundeţi. Mulţumesc foarte frumos.

  12. Virginica Gata 12 ianuarie, 2018 at 9:26 pm - Reply

    D-na Otilia am si eu o nelamurire am luat noriprel 2 ani si am avut tensiunea normala pana in momentul de fata cand mia crescut pana la 17cu 10 mi sa sch tratamentul cu tenaxum 1dim si 1seara si sevikar una dim mia scazut tens la 9cu6 si ma simteam f rau ce trebuie sa fac

    • Otilia Tiganas 16 ianuarie, 2018 at 5:53 am - Reply

      Musai sa revii la medicul care a schimbat tratamentul si sa-i spui. El va regla corect dozele. Primul gest, individual, ar putea fi si sa scazi singura Tenaxum la 1/zi

  13. Tataru Niculina 22 februarie, 2018 at 5:21 pm - Reply

    Dmn.Doctor,eu fac o serie de investigații cardiologice. Am ajuns la momentul in care trebuie sa fac EKG sub stres farmaceutic, mam programat si mi sau dat niste foi sa le semnez ca îmi asum riscul pt orice se poate întâmpla. Când mam dus sa fac programarea mam dus incantata ca in sfârșit o sa rezolv aceasta problema cardiologica, după ce am primit acele foi mam descurajat si mi sa făcut frica iar acum tind sa renunț.Vreau sa menționez ca toate aceste investigații le fac in Italia. Întrebarea este care sunt riscurile,ce ma sfătuiți sa fac,sunt si alte investigații ,cat de mari sunt riscurile.

    • Otilia Tiganas 23 februarie, 2018 at 8:52 am - Reply

      Foile alea (pe care ar trebui sa le faca si Romania!) sunt acoperiri ale medicilor dpdv financiar/profesional, stiind ca niciun medic nu-i Dumnezeu si ca, din clipa in care te-ai nascut, ceva ceva risc exista in fiecare minut. Asa s-o iei! Problema-i mai mult psihologica, a noastra a romanilor, care nu suntem educati in acest sens, si pentru fiecare om bolnav DE SUS! il facem vinovat pe un medic. Dar nici măcar pe asta n-o afcem ca lumea, ca-n vest, adica sa-i luam banii prin proces, ci doar prin presa cu injuraturi. Cam asta-i povestea… Riscurile sa patesti ceva odata cu investigatia sunt mai mici decat sa n-o faci si sa ignori o boala ascunsa. Nu pot fi total fara risc.

  14. Oleg Juncu 22 aprilie, 2018 at 2:54 pm - Reply

    Felicitări, ai o deosebită abilitate de a face lucrurile complicate să fie simple de înțeles!
    Dacă tot vorbim de conducte și pompe am o nedumerire. La noi în inginerie, în sistemele hidraulice (în fond și sistemul circulator din mașinăria noastră proprie este tot un sistem hidraulic, nu?) un factor important pentru dimensionarea și corecta funcționare este vâscozitatea lichidului vehiculat.În bruma de literatură medicală care mi-a fost sub ochi, n-am văzut nicăieri nici o mențiune privind vâscozitatea sângelui. Oare de ce?

  15. Florentina 8 iulie, 2018 at 1:29 am - Reply

    Buna seara
    Sfaturile dvs m-au ajutat mult
    Am mera la medic si iau dimineata noliprel, Dar de cateva ori seara creste tensiunea La 14/9,simt intepaturi mici in buze, Am luat captopril 25mg,Dar nu a scazut
    Ce pot sa fac?

  16. Denise Gheorghiu 6 noiembrie, 2018 at 7:49 am - Reply

    Bună ziua.
    Mă întreb dacă și unde pot să vă scriu in privat,cu câteva întrebări și precizări despre sănătatea mea..!!?

    Mulțumesc anticipat.Denise.

    • Otilia Tiganas 6 noiembrie, 2018 at 8:36 am - Reply
      • Laura 29 ianuarie, 2019 at 8:55 pm - Reply

        Sunteti minunata, doamna doctor! Va apreciez pentru daruirea cu care împărtășiti aceste informații de larg interes, pe înțelesul tuturor.Sănătate multa!

  17. Kovacs Dana 26 februarie, 2019 at 9:54 am - Reply

    Bună ziua sunt Dana G am lucrat o perioada în Italia și cred ca, sau sunt sigura ca am depresie sau ceva de genul ăsta. Nu pot sa dorm noaptea și ma enervez din orce, noaptea dacă adorm am tot felul de coșmaruri și scenari de rău că dacă ar fi de bine nu m-ar deranja. Am copiii și tot ce se întîmpla noaptea este legat de ei. Este un chin . Ce se întîmpla doctore cu mintea mea, a uitasem sunt văduvă de foarte mulți ani și am crescut singura copiii
    Va mulțumesc

    • Otilia Tiganas 2 martie, 2019 at 9:43 am - Reply

      Dana asta musai necesită consultație, discuție față în față!

  18. Mariana 20 aprilie, 2019 at 10:50 pm - Reply

    Buna seara, stimata Doamna Doctor!
    Acum trei zile am aflat ca sunt hipertensivă, in urma unui control la medicina muncii, mi-au găsit tensiunea 200/124/99. De urgentă in aceeași zi am fost la cardiolog unde in urma controlului mi s-a stabilit o schema de tratament cu: Nebivolol 5mg dimineața și Leridip 10 mg seara.
    Am fost atât de bulversată și suparata in acea zi încât am uitat sa-i precizez medicului ca iau de câțiva ani Pentoxi retard și trombo ass, că acum 10 ani am avut probleme oncologice și menopauza indusa chirurgical.
    Credeți ca trebuie sa renunț la ele (ultimele precizate)?

    Va mulțumesc anticipat și va urmăresc cu mult interes!

  19. Daniel 4 noiembrie, 2019 at 8:44 am - Reply

    Buna dimineața!Excelente articole pt noi hipertensivii!Apelez la dvs și va rog sa ma ajutați cu schema indicata pt aceste medicamente zilnice:norvasc 10 mg X1/zi;atacând 16 mgx2/zi;egilok 25-50 mg/zi;Siofor 1/zi;tenaxum 1/zi;fokusin 1/zi.Puteti sa mi rezolvați aceasta salata indicandu mi orele când trebuie sa le înghit?Multumesc

    • Otilia Tiganas 4 noiembrie, 2019 at 11:38 am - Reply

      propun:
      -Fokusin seara
      -Tenaxum seara
      -Norvasc (daca pastila permite ruperea in doua)- jumatate dimineata/jumatate seara, iar daca nu, 1 dimineata
      -Atacand 1 dim 1 seara
      -Egilok 25 mg 1 dim 1 seara, (iar doza permite si 1 tableta in plus, doar la nevoie, la palpitatii!)
      -Siofor 1000 mg la pranz, imediat dupa masa principala
      Dacă Sioforul il legați de momentul mesei, restul de tablete le administrati cumva la 12 ore inetrval, gen 8 dim/8 seara, sau 7/17 etc, in functie de programul zilnic.
      Nu conteaza daca sunt administrate pe stomacul gol, nu necesita protectie gastrica.

  20. Soare Raluca 15 ianuarie, 2020 at 9:38 am - Reply

    Buna ziua doamna doctor, sotul meu 45 ani a suferit in august un avc ischemic. Acum e ok pe tratatament, insa i a aparut o defunctei efectul a si e daramat psihic.

    Tratament metoprolol 25 mg dim si seara
    Atacant 8 mg dimineata
    Aspenter prânz
    Sortis seara

    Mentionez ca nu a avut probleme pana in momentul inițierii tratamentului.
    Va rog sa ne ajutati cu un sfat. Noi presupunem ca este din cauza tratamentului. Acum dr cardiolog a spus sa înlocuim metoprolol cu nebilet de 5.
    Va multumim tare mult. Cu respect

    • Otilia Tiganas 15 ianuarie, 2020 at 10:22 am - Reply

      A avut dreptate, posibil de la metoprolol, dar posibilă și disfunctie psiohgenă în contextul stresului bolii la 45 de ani, a competiției cu sine însuși, luând erecția ca un criteriu al siguranței proprii etc. De consultat un sexolog. Posibilă aplecare excesivă a minții asupra erecției, fapt ce conduce deseori la absența ei.

  21. Soare Raluca 15 ianuarie, 2020 at 9:39 am - Reply

    Difunctie efectul a am vrut sa scriu mai sus

  22. Soare Raluca 15 ianuarie, 2020 at 9:42 am - Reply

    Disfuncții erectila am vrut sa scriu mai sus
    Scuzați mă pt greseala de tastare

  23. Mirela 31 ianuarie, 2021 at 11:19 pm - Reply

    Buna seara dna dr
    Analizele mele arata asa
    TSH 24,7; FT4 13.2; CPR 8.9; Fibrinogen 410;Glucoza serica 105; Colesterol total 252; trigliceride 153; VLDL 31 si HDL 67
    Sunt sub tratament cu Euthyrox 4 zile 125 mg si 3 zile 100 mg.si Betaloc 1/2 dim si seara.
    Am 52 de ani, stres, bufeuri. In ultimul timp bufeurile sunt urmate de pusee de tensiune. 150/100 sau chiar 160/100.
    Sa iau Tritace sau Noliprel? Sau sa astept reglarea tiroidei prin marirea dozei de euthyrox la 125 zilnic. E cazul si de Sortis sau pot lua Arterin. Pentru glicemie e suficient regim sau sa iau Siofor?
    Va multumesc

  24. Claudia Pop 18 mai, 2021 at 6:53 pm - Reply

    Bună seara,în 2016 de Crăciun am făcut un puseu de tensiune si sora mea a chemat 112. Medicul de pe salvare mi a găsit 128/110/90. Mi a lăsat o schemă de tratament cu captopril 100 mg dim si seara. Dar tensiunea îmi scădea așa de tare 110/60 si uneori mai jos. Între timp am fost la cardiologie si mi a lăsat acelasi medicament. Dar 50 mg de două ori pe zi. În timp eu am mai redus la 25 din motivele de mai sus. Dar uneori pe fondul supararilor si stresului fac pusee. Ce mă sfătuiți?

    • Otilia Tiganas 18 mai, 2021 at 6:57 pm - Reply

      Sfatul meu=un consult atent, meticulos, elaborat…. nu-i posibil din mers, pe FB.

  25. Viorica Osan 14 iunie, 2021 at 8:07 am - Reply

    Buna dimineața,și o săptămâna superfaina sa aveți! Doamna doctor, TA mea e oscilantă și de vreo 6-7 ani am aceeași schema de tratament:Nebilet și Noliprel. Ma simt bine, tensiunea e mai des mica ,decât mare…întrebarea mea este dacă merg pe aceeași schema sau tratamentul ar trebui modificat, ca organismul s a obișnuit cu aceste medicamente și n ar fi la fel de eficiente?

    • Otilia Tiganas 14 iunie, 2021 at 9:00 am - Reply

      Nuu, e perfect ok! O viață întreagă poți merge cu aceeași schemă! Nu-i cu obișnuitul, e cu eficiența.

  26. Maria 5 septembrie, 2021 at 1:09 pm - Reply

    Buna xiua, as avea si eu o intrebare. De 2 sapt am tensiune mare dar nu scade decat f greu si putin dupa noliprel de 5mg. Am durere de csp groaznica, iau si cate un metoprolol dimineata si seara. Sant medicamente prescrise de medicul de familie. Ma gandesc sa nu fie secundara unei alte afectiuni, dr de familie a zis ca ma simt rsu pentru ca citesc prospectele…. Nu stiu incotto sa ma indrept, da ti mi un sfat. Multumesc

    • Otilia Tiganas 5 septembrie, 2021 at 2:35 pm - Reply

      Nu se poate răspunde pe blog, în afara unei consultații.

      • Maria 19 septembrie, 2021 at 8:05 am - Reply

        Revin cu niste noutati perioada in care a inceput tensiunea sa creasca a fost suprapusa de o a doua infectare cu sars cov2, ar putea sa fi fost acest lucru cauza cresterii? Acum e mai bine doar pulsul creste la eforturi minime. Mentionez ca nu mai iau nici un medicament ptr tensiune, doar aspenter.

  27. Eugenia Gherghe 13 septembrie, 2021 at 6:13 pm - Reply

    Buna ziua. Va rog sa-mi spuneti daca urmez un tratament cu Prestarium de 5mg pot lua si coprenessa 4/1,25mg.Am incercat sa iau doar Prestarium dar tensiunea are valori destul de mari, 17,18 chiar si 19/10.Precizez ca apx 5 ani am luat doar coprenessa dar aveam momente cand scadea brusc tensiunea si mi-a fost indicat sa iau Prestarium.

    • Otilia Tiganas 14 septembrie, 2021 at 8:18 am - Reply

      Nu se poate răspunde fără un consult, fără o urmăruire constantă și decizii medicale din mers.

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.