Erori frecvente la copilul febril

Febra copilului și erorile frecvente de înțelegere și reacție a părintelui

Am buchisit atent răspunsurile, reacțiile oamenilor la articolele mele pe FB privind viroza, febra și  antibioticul. Majoritatea (pare că) a înțeles ce scriu, sau măcar se gândește o clipită, știind că sunt medic primar cu treizeci de ani de experiență la cabinet, că este totuși posibil să știu câte ceva. O oarecare parte dintre cititorii pe FB a intrat în debate altan cu mine, bazat pe o experiență personală, dar și aceea expusă ciuntit, contestabilă și demontabilă. Dând cumva impresia, în topic, că ne mai adunăm așa… doi trei români, eu&câteva mămici și, împreună, tot ajungem noi la o concluzie bună, cât de cât. Numai că eu ce scriu, i se adresează majorității zdrobitoare și rezultă din observațiile a mii de copii.  Ultima mea observație-beton e nepoată-mea de trei ani, febrila de serviciu.

Încă ceva. Când veți citi ce scriu repetat despre mecanismele de apărare GENIALE ale corpului, țineți cont că sunt un om normal statistic, banal în viața zilnică, nu-s vegană, nu trăiesc numai din broccoli, nu-s perfectă la mișcarea fizică etc. Deci am concluzii izvorâte din cabinet, nu după cursuri tibetane la malul mării. Le-am adăugat lecturi din literatura de specialitate.

Încerc acum să ating cele mai multe erori de interpretare din josul postărilor mele pe FB, iar mesajul e unidirecțional. Crezi că te ajută, preiei idei. Știi sigur că nu-i așa, că ești mai exersat și mai pregătit, îți vezi de drum.

Tema fusese, pe scurt, asta.

– Că febra este tempratură peste 38,5 g Celsius sub braț, mai jos e subfebriliate (adică no stres), și că în virozele respiratorii (adică în copleșitoarea majoritate a cazurilor) nu intervii MEDICAMENTOS până la această valoare. Sau intervii cu antipiretic, doar dacă starea copilului e proastă, îl doare capul, dor mușchii, intervii să calmezi aceste dureri. În rest, răbdare, hidratare, atenție, iubire. Nu-l forțezi (pe copil) nici măcar să mănânce, organismul lui știe exact de ce nu vrea să-și încarce tubul digestiv. De desfundat nasul, cât de des posibil, nasul cu muci e un focar potențial de infecție bacteriană, iar mucii scurși înapoi, nesuflați în batistă, vor declanșa ulterior tuse. Nou născuții nu intră în schema mea, pe simplul motiv că nu am o experiență largă cu nou născuții. Nu destul cât să-mi asum păreri general valabile. Noul născut e mai puțin previzibil, nu-i un adult în miniatură, lucrează după mecanisme distincte.

– Că simptomele virale care ne sperie: febra, tusea, mucii, strănutul, gâtul inflamat sunt mecanisme proprii de apărare ale corpului și e de preferat să nu intervii peste ele.

– Că antibioticul nu are ce căuta în viroze, FACE RĂU.

Acuma, bazat pe răspunsurile crowd-ului, reiau schema logică altfel.

1. A NU administra antibiotic în viroză nu înseamnă că, de fapt, ar fi nevoie de el, dar noi abordăm copilul spartan și-l ținem fără antibiotic, ca să vedem cât rezistă. Cred că această eroare de înțelegere este cea mai frecventă și cea mai păguboasă. Răspund. De atibiotic în viroză NU ESTE NEVOIE, ba poate face și mult rău pe termen mediu și lung. Deci nu-i treabă de cât rezistă fără antibiotic, ca și cum i-am indica un post negru sau l-am băga într-un lac înghețat și să vedem cât rezistă. Decizia de antibiotic nu e legată de valoarea temperaturii, gen până la 38 nu-i dăm, apoi da. NU are nici o legătură că-i 38 sau 40, în contextul administrării de antibiotic, ci elementele clinice sau/și de laborator care sugerează o infecție bacteriană. Iar în mod normal nu cu aia începi la primul contact sau primul telefon al mamei.
2. Odată viroza declanșată, nu există medicamente care să PREVINĂ evoluția, ci urmărești, ca părinte și medic, această evoluție. Și acționezi în consecință, pe etape. Din acest motiv, la un copil agravat – spitalizat la un moment dat -, foarte probabil ca primul medic, al doilea etc. să fi decis corect, pe etapă. Fiindcă agravarea UNEI VIROZE nu poate fi PREVENITĂ cu antibiotice!
3. Sintagmă greșită – “a trata” viroza. O viroză NU O PUTEM TRATA, nici eu nici alt medic, nici nimeni. Singurul care o poate TRATA este corpul bolnavului, prin mecanismele-i proprii, noi doar ajutăm cu antipiretice, antiinflamatorii, simptomatice și metode fizice, pentru ca el să poată lupta eficient.
4. A NU interveni cu antibiotic la febră, adică NU fără o argumentare impecabilă, adică în special în primele 72 de ore când tatonezi, nu-i o abordare superficială, ignorantă a simptomelor, deci nu-i atitudine de medic iresponsabil. Nici un fel de a susține că copilul „e bine”. Un copil febril, cu dureri în gât, nas înfundat, NU E BINE! Dar, probabil are o viroză, iar la viroză antibioticul NU E BUN, DIMPOTRIVĂ. Frânează, atacă, face ravagii în drum, declanșează un cerc vicios ulterior, din boală-n boală.

Care sunt cele câteva argumente de bun simț, banale, care te duc cu gândul că febra-i virală?

-faptul că-s mai mulți răciți în aceeași colectivitate, familie

-faptul că-s “ciocnite” toate: gât, nas, febră, urechi etc…

-că are și nasul înfundat/cu muci, pe lângă restul de probleme. Acest argument simplu este AUR CURAT! Nasul înfundat pe lângă tuse, sau pe lângă durere în gât, sau pe lângă febră=VIRUS.

-argumentul STATISTIC care arată că, cel mai previzibil, cel mai probabil, e un rinovirus.

În concluzie, dacă starea copilului tău s-a agravat, nu înseamnă că medicii precedenți, sau tu părinte, nu ați făcut ce trebuia, ci înseamnă că lupta corpului cu boala s-a împotmolit și corpul trebuie ajutat prin internare+urmărire profesionistă PERMANENTĂ, nu „stop cadru” cum e un consult la cabinet, sau în gardă. Febra în general, în context epidemic, se urmărește ÎN EVOLUȚIE, nu este un element fix. Mai mult. Evoluția puseelor febrile pe ore și zile, ESTE, inițial, un criteriu diagnostic valoros.

Din acest motiv, eu aplic următoarea atitudine.

Recomand antipiretic doar la ascensiunile febrile, la peste 38 cu 5, nu constant, nu la intervale regulate, fiindcă astfel și eu medic, dar și părintele vedem OBIECTIV că facem bine ce facem, atunci când, în fiecare zi, intervalul dintre ascensiunile febrile se lărgește, febra apare tot mai rar în ziua a patra, a cincea doar o dată, apoi spre vindecare. Sau, când vezi că, sub antipiretic, temperatura totuși mai scade, că nu crește fără să țină cont de nimic.

Sigur că ceea ce vă scriu, este rezultatul experienței, a logicii clinice, că e ideal să consulți mereu și un medic, și totuși. Atunci când virozele sunt în avalanșă, camerele de gardă pline, stresul aplicat copilului, ție însuți, când ieși din casă în frig, când aștepți ore-n șir pe coridoare, când poate mai contractezi și alte virusuri, acest stres e mult MULT peste gravitatea unei gestionări corect ghidate la domiciliu, unde URMĂREȘTI ATENT cum merg lucrurile, mai ales în primele 2-3 zile.

Singurul mod de a preveni evoluția unei viroze, atunci când e posibil, este vaccinarea. Fiindcă, odată declanșată viroza, noi nu mai avem instrumente medicamentoase “de a trata”, doar ajutăm corpul să lupte.  Iar asta (vaccinarea) se aplică doar la anumite boli mai grave – rujeola, rubeola, hepatita virală, COVID, gripa etc. Pentru virusurile banale sezoniere nu avem vaccin, dar nici nu sunt dramatice în evoluție.

Revin la exprimarea “o viroză netratată poate să…”. Se înlocuiește cu „evoluția virozei, la care medicul nu putea face nimic în plus fiindcă nu de el, nici de abuzatul Cexyl, nu a depins evoluția, ci de organismul copilului tău aflat în război, a fost mai gravă decât previziunea statistică”.

Una dintre evoluțiile nedorite (dar care nici nu poate fi prevenită) a virozelor respiratorii este mecanismul care se aseamănă milimetric cu cel al astmului bronșic la adult, triada: edem, hipersecreție, bronhospasm, care devine bronșiolită acută la sugar, sau wheezing recurent la copilul mai mare și la care intervii cu oxigen DOAR LA SPITAL, plus soluții medicamentoase cum ar fi corticosteroizii, adrenalina, dar nici ălora nu le vâri antibiotic preventiv, fiindcă-i „criminal”.

Altă expresie improprie „a dat în pneumonie”. Pneumonia e un diagnostic strict radiologic, nu-i diagnostic din vorbe și stetoscop și, cel mai des, în contextul virozelor sezoniere e tot virală.

Concluzie.

Mă refer acum la medicii responsabili, părinții cooperanți și copiii fără alte tare precedente, corect îngrijiți la începutul bolii. Dacă starea s-a agravat și s-a ajuns la internare, nu e de vină nimeni, asta nu se putea preveni și este o excepție evolutivă, rezolvabilă cu grijă, nicidecum un diagnostic fatal. Solicitarea frecventă “faceți ceva să nu ajung la spital” e o cerere absurdă. Eu fac tot ce-i logic, coerent, explicabil fiziopatoplogic, bazat pe ghiduri și sper să identificăm ușor, rapid, împreună, medic+părinte, momentul când chiar trebuie să ajungă la spital. Nu dau și nu am să dau antibiotice nejustificat, doar ca să pară că am făcut ceva, din lenea de a-ți explica ce explic în acest articol lung de blog, ratând imunitatea și violând cu „cefalosporine cu aromă de zmeurică” tubul digestiv și mucoasele unui copil febril, doar ca să temperez anxietatea mamei. Iar eu “să mă scot”, bazat pe ignoranța ei.