Am întrebat o sută de români – Mai poți, tată?

Reproduc aici un dialog, fiindcă este modelul sutelor, miilor de dialoguri identice prin formă conținut și mesaj, pe care le port zilnic. Adică marasmul. Ceața în care plutim TOȚI. Din care ceață, (aproape totul fiind neclar sau interpretabil), voi bolnavii rămâneți fără consultații, sau umblați a luda. Dacă însă nu umblați a luda și vă simțiți fericiți (fiindcă medicului de familie cumva i-a fost milă și a interpretat marasmul în favoarea voastră), musai medicului i se vor lua banii, retroactiv, după câțiva ani.

Întreabă cititorul:

–Bună seara. La câte zile am dreptul de recuperare medicală, la cât timp între ele și dacă trebuie să fie 360 de zile lucrătoare, sau un an calendaristic? Și dacă zilele de weekend se pun, sau nu.

Pampaam… Mișto.

Otilia:

-V-aș răspunde. Dar din norme, din lege, nu poți deduce răspunsul EXACT. Intrebând 10 români, veți avea 10 răspunsuri diferite – de la CAS unul, de la Felix altul, medicul de recuperare din policlinică Arad altul, Casa de Pensii altul, DSP altul, medicul de familie din Gorj altul decât cel din Cluj… și toți aceștia vor fluctua cu răspunsul în funcție de specialitatea, mintea, aroganța, interesul sau empatia fiecăruia. Din păcate.
Și fiecare respondent va fi convins că are dreptate!
Sunt printre puținii care vă va răspunde exact ce vedeți mai sus! Că problema dvs. nu are soluție. Eventual varianta „depinde cine întreabă”.

……………………………………………………………………..

Acuma. Pe aceia pe care vă va tenta să-i răspundeți omului ca și cum ați ști exact, vă rog să recitiți atent răspunsul meu, fiindcă vă încadrați. Legea vă permite  să scrieți aici doar cum credeți/ faceți voi, nu cum GARANTAT e bine.

Și de ce toate astea? Fiindcă s-au construit, în ani, următoarele mari dezastre:

–hiperreglementare și centralizare, adică sute de oameni perisabili, care se schimbă ca ciorapii, stau la București și inventează legi despre cum să muncesc eu la cabinet la Hășmaș. Numai că nu inventează bine, poate se inspiră dintr-un sat chinezesc sau suedez, fiindcă deseori ce inventează ei nu e aplicabil la noi. Și se vede de la o poștă că nu. DACĂ ieși din birou și locuiești o zi la Hășmaș, vezi imediat că nu. După ce scot în Monitorul Oficial ceva inaplicabil, vin penalitățile care decurg din, superb!! „a nu aplica ceva inaplicabil”.

Sau: ei, la București, mereu încep ceva ce următorul nu termină.

Sau – dacă, prin absurd, se termină ambii, al treilea nu va mai identifica  bugetul necesar ideii geniale a primilor doi.

Toți aceștia au hărțuit textul legii prin adăugiri și modificări, de-ți vine să vomezi la lectura ei… Bieții juriști, le-aș da spor de protecție pentru atac psihologic subliminal. Cum  o fi, oare, să fii jurist inteligent și să te prefaci zilnic că textul legii românești este ok redactat, gândit și așezat în frază?

–dizarmonie, adică medicii nu sunt obligați (prin lege+ penalizări severe!!) să dialogheze în scris/telefonic/sms/mail ei între ei. Medicii, atât cei din sistem cât și privați, fie nu zic nimic despre propria consultație, fie mizează pe pacient să ducă el scrisoarea (cel  mai des grăbită, incompletă sau ilizibilă), fie transmit colegului, prin gura pacientului, ce au de spus. Dacă medicii TOȚI ar fi obligați să scrie asumat și să orienteze informația scrisă personal către celălalt coleg, asigurându-se ca a primit-o, s-ar debloca, cred, 1/3 din nebunie. Măcar ai ști unde să cauți vinovați. Includ aici și trimiterile de la MF, nu doar Scrisorile Medicale specialist. TOT, deci.

–șantaj material și emoțional prin uriașa putere (deseori oferită pe criterii politice) a celor care mă pot controla și a căror ultimă grijă e asiguratul/pacientul.

cam asta-i…