Am bubă!

Expresii şi practici tradiţionale, descrise de chirurgul Oana Goidescu

Prezentare deasă şi diversă la camera de gardă. De la plăgi delabrante, la plăgi înţepate în cuie, (de parcă suntem într-o veşnică corigenţă la şcoala de fachiri) şi până la arsuri. Practic, orice are vârf sau muchie, lamă sau dinţi, poate aduce la spital un cetăţean convins că poate mânui drujba , flexul , „abricul”, toporul, coasa, mai ceva ca în reclame.

Momentul prezentării, însă, diferă în funcţie de cât de ancorat în medicina tradiţională este rănitul.

Automedicaţia din babe implică folosirea diverselor pulberi: ţărână, capsule de antibiotic desfăcute şi cernute în plăgi, sare, zahăr, fluide fizico-chimice (gaz, albastru de metilen, ţuică), mergând până la fluide biologice (urină) , plante (pătlagină, pelin, eventual mestecate şi folosite ca pastă ). Până şi înfierata ţigară a ajuns inclusă in trusa de prim ajutor, tutunul presărat fiind cotat ca un bun hemostatic. Unsorile, de la cele de prin farmacie până la seu, năclăiesc şi ele rănile.

Arsurile probabil au o tentă mai culinară, doar nu degeaba li se spune “fripturi”, aşa că bucătăria şi cămara sunt intens solicitate: iaurt, zer, albuş de ou, miere.

Cum românul e strâns legat de animalul din bătătură, farmacia veterinară oferă şi ea o gamă largă de spray-uri sau pulberi. Trădează nuanţa – verdele smarald sau albastrul, ca şi textul “mi-a rămas nişte praf de când mi-a curăţat porcul/armăsarul…”. 

Aşa că prima etapă e un fel de “v-aţi ascunselea”, noi încercând să dibuim cam cum arăta plaga în original. Cu atât mai greu dibuim, cu cât timpul scurs de la producerea accidentului la prezentare e mai lung şi avem de curăţat cruste, secreţii, eventual viermuţi pe timp de vară.

Începi să te întrebi cu ce şi-a greşit creştinul lui însuşi, de s-a chinuit atâta! Mai ales când îţi mai spune şi că a stors cu nădejde o plagă înţepată, sau un chist sebaceu infectat, sau un furuncul.

Oameni buni ! Apa , săpunul şi un prosop curat, ar face mult mai bine. Ca şi venitul imediat la medic. Nu se supără nimeni dacă vii în gardă cu plaga proaspătă la 2 dimineaţa, dar s-ar putea să auzi bombăneli dacă vii la aceeaşi oră dar după 5 zile, fiindcă la ora aia zvâcnea rana mai cu viaţă.

Brusc, ajunşi la cameră de gardă, “răniţii” devin însă extrem de sensibili. Aici apare una dintre expresiile care nu ştiu exact cum a apărut, dar e preluată inclusiv de media, fără ghilimele : „Ma coaseţi pe viu?”.

Câţiva prieteni care au beneficiat de serviciile mele de remaiat, îmi cunosc deja replica:

• Pe mort se coase doar la autopsie! Aaa… cu anestezie? Dar asta e altă poveste. Și cu condiţia să te prezinţi în primele ore. Dacă vii după „n” zile… nu-ţi închid lupul în stână.

Aşa că, te rog frumos să vii repejor la doctor, dacă pe undeva pielea s-a întrerupt!! Tetanosul şi gangrena sunt încă realităţi, chiar dacă suntem în secolul 21.

dr. Oana Goidescu, chirurg