Cartea Otiliei, aici!
Nu precupeţele, ci TU ştii cel mai bine cât coşti!
Posibil să fie doar legendă. Am auzit-o, nu i-am fost martor, dar e faină.
La unul dintre examenele grele la medicină, unul la care zecele era rarisim şi se pica pe rupte, profesorul intră în sala de examen dar, de astă dată, nu invită studenţii să aleagă biletul cu subiectele. Toţi aşteaptă, cu stomacul strâns, să scape cu bine. După o oarecare pauză, imprevizibil, profu rosteşte:
- Cine acceptă/doreşte nota 5, poate să-l primească azi, (DOAR azi!!), neexaminat. Vă rog, poftiţi!
Se găsesc câţiva, nu mulţi, care muşcă momeala rapid. Restul se întreabă, normal, ce va urma. Iar profu repetă aceeaşi figură până la nota opt, inclusiv. … Nebunie curată, ce vrea să obţină?
Cei care ţinteau zece, în cel mai rău caz nouă, deci cei pregătiţi dumnezeieşte, rămân pe baricade, totuşi întrebându-se dacă nu mai bine acceptau un opt şi se termina stresul. Dar nu, ei rămân să se ofere spre examinare.
Pauza de tăcere e lungă, forfota studenţilor precedenţi, care îşi duseseră deja carnetele la semnat încetase, ei nu au părăsit sala şi acum, toţi aşteptau, cu sufletul la gură, finalul meciului.
Profu, cu o voce gravă, îi invită şi pe aceia care acceptă nouă, cu carnetele. Uau. O frământare cumplită în sală, ezitări, indecizii, dar profu le dă timp, răbdător. Și da, la un moment dat, se ridică totuşi doi-trei care acceptă nouăle.
Li se semnează carnetele.
Doamne, ce-i va freca pe aceia care vor zece, gândeau toţi!
Dar profu încheie lecţia de viaţă, astfel:
- Să vină acum ultimii, care primesc zece fără să tragă bilet. Fiindcă, oricât de obiectiv şi atent şi riguros aş fi în examinare, niciodată nu am să pot da nota EXACT meritată, aşa cum fiecare dintre voi şi-a dat-o sigur. Este, probabil, cel mai corect examen pe care l-am condus, cu notele cele mai apropiate de realitate, pentru că am scos din joc total şansa – norocul sau ghinionul – subiectelor trase şi am mizat pe autoevaluare.
Succes la celelalte examene, bună ziua!
Apoi se întoarce din uşă, zâmbind:
- Știu că acest sistem de notare îl pot face o singură dată în carieră! Să ştiţi şi voi.
Nu există forma ”coști” a verbului a costa. Chiar fără a pune mâna pe un dicționar, tu nu vezi ca sună aiurea?
În scurt timp o să apară! N-ar fi primul cuvânt din dicționar pe care l-am inventat eu. Mai am povesticici, plural diminutiv pentru poveste și pulicici, plural diminutiv pentru pulă. Acu m-am referit doar la cele deja acceptate în DOOM, nu la toate cuvintele mele aflate în studiu. Ține aproape! Și nu, nu sună aiurea, sună bestial!
Poate doamnei Corina ii suna mai bine: locatie frumoasa ,am decat o fata , se merita o vizita , culori pale , sau : e profi , e safe , e super , esti o.k.? Si expresii intelese gresit ( false friends) care au fortat limba mai ales prin multinationalisti: epic , patetic , a SE focusa , facilitate , a agrea
mistooooooooooooooooooo! Doina.
Imi amintesti de hater-itele mele de pe celalalt blog pe care-l detin, si care nu au auzit de stilul oral sau de faptul ca pe un blog personal… scrii cum ai chef. De aia „lebenita”, de aia „tre’sa”, de aia „umpic”.
Dumneata, doamnă Corina faci parte fara-ndoiala din categoria „femeile savante”;-)
Nush cum sa zic, dar in povestea de mai sus, alegerea cuvantului e mai mult ca perfecta (nush, perfect cu superlativ – comentarii?!)
Dar și de nu era, Mariana. Alminteri te pup și eu!
Bravo OTILIA, AI FOST BESTIALA !!!!! Iar onor` cetitorii, sa`nvete despe „licentele poetice”. ” Ca unde stiinta de carte nu e, nimic nu e…”
Cu siguranţă, Ponta ar fi plecat ultimul din sală.
La cat de nesimtit si infatuat este, nu ar fi de mirare….
Desigur, daca tu esti convinsă. Înteleg ca incerci sa convertesti neputința (”coști”) in ceva ce tu crezi ca este inventivitate (pulicici). Poate că cel din urmă sună bestial și experiența te-a forțat să-l inventezi, dar ”coști” sună retard. Și nu, nu voi ține aproape. Am descoperit titlul tău întâmplător si mi-a atras atenția inepția. Succes cu cititorii cărora te adresezi!
eu credeam k mai important este ce scri, nu cum scri
„Femeile savante” devin ușor „prețioasele ridicole”…
Corinico, dacă diacritice la tine-n comentariu nu găsești, coerență și logică – nici atât („sa convertesti neputința… in inventivitate”), ba mai ne și supui inhalării duhorilor pestilențiale emanate de „CĂ CEI”, că doar cacofoniile ție ți s-or fi predat ca fiind „bune”, bașca despre Otilia și scrierile ei nu știi absolut nimic, atunci cum să-ți spun eu ție, ca să pricepi din prima: du-te și te culcă! Lasă-ne să facem literatură, că doar n-om sta să-ți explicăm ție de ce într-o astfel de scriere sunt permise inclusiv eufemismele, licențele de tot felul… dar să nu mă lungesc! Du-te te rog și te culcă!
P.S. „… cititorii cărora li te adresezi”, ca să știi, pe data viitoare.
P.S.S. Dacă Otilia are chef să conjuge la indicativ prezent un verb care nu se conjugă la indicativ prezent, tu îți vezi de treabă, da? Că ne încurci.
Mi-ai luat vorba dân gură, Jeny!
PS. Pentru aceia care nu o cunosc, Eugenia Crainic face corectura tuturor textelor mele publicate. Și nepublicate… corectează de decenii, vorba aia.
Culmea este ca oricât ai incerca,nu poți „sa vezi cum suna”!
As ruga-o pe Corina sa explice asa, ca sa priceapa toata lumea de ce nu exista forma „tu costi”!Vreau sa vad si eu pana unde merge erudiția!
Eruditia e fara capat! Merge fara sa se opreasca!
Otilia-mama, n-am nici critici si nici diacritice la tastatura mea AZERTY motiv pentru care te rog ma scuzi anticipat. Dincolo de haiosenia textului este o morala foarte… serioasa, grava, care este greu de surprins de cineva care doreste doar sa para inteligent (desi nu da prea multe semne) vânând (na! singura posibilitate de diacritice pe care mi-o pot permite) presupuse greseli de exprimare.
Deci, care va sa zica (sau careva sa zica?), în concluzie si pe scurt: vezi-ti de treaba!
Mie mi-a plăcut povestea la maxim. Vis a vis de „coști” se poate discuta la greu. Esența și ideea povești e mișto. Hai să-i corectăm pe cei care nu sunt in stare să scrie că și scriu k, că e mai cool. Băi oameni buni. Mai uitați-va la bârna din ochiul vostru și nu la paiul din ochiul celorlalți…
El/ea costa..noi costam, voi costati..eu cost…tu cat costi, Corina?
Mie imi suna minunat si zau ca la persoana a doua, nu stiu cum altfel as putea folosi verbul a costa!