Am să fac azi cronica „brandului Lorena” şi nu cronica prozei ei, aşa cum poate v-aţi fi aşteptat. Dar va urma şi aceea.

O fac, cronica brandului, fiindcă mă intersectez serios cu el, deşi nu se vede cu ochiul liber. Povestea e în mine. În mine fiind, simt că trebuie s-o scot.

Pornim de la al ei “nimic nu mă excită mai tare decât profesioniştii”. Aşa-i. Priviţi în jur. Câţi “Vasilică, ia mai traje niţel dă şurubu dân dreapta, că poate mere!” nu vă masacrează vieţile?

Lorena mi-a scris scurt, într-un mesaj privat, când mă îndemna la exerciţiul romanului, cât de riguros şi-a pregătit firul epic al romanului Dona Juana, cum a purces la scris ştiind EXACT ce vrea să facă. La rându-mi eu ştiam, încă mai ştiu, că romanul e o încercare grea, PLUMB!!, iar dacă nu te simţi pregătit să-l scrii impecabil, stai pe curu` tău şi-ţi vezi de FB. Ceea ce deocamdată fac, ating lenevos doar proza scurtă, poeme, şi îi admir pe toţi aceia care au scris romane bune. Români contemporani, de ambe sexe. Nu-s puţini. Adică aceia lângă care, temporal, puteam fi şi eu dacă aveam vână pentru roman.

Lorena Lupu a dispărut de pe FB şi blog câteva zile înainte de a modera un eveniment  monden de anvergură, ca să-şi facă temele milimetric, de la vestimentaţie, look, makeup,  până la fluenţa discursului. Doar nu vă imaginaţi că ea se aruncă hulpav pe un microfon, scuturându-şi plete negre şi nepieptănate pe spate, echipată cu primul tricou care i-a picat sub mână, ca apoi să improvizeze stângaci, “Las că-s io Lorena cu blogu`, şi-aşa le dau mui la toţi, mă descurc eu cumva pe-acolo să le zic ceva la idioţi!” Doar nu vă imaginaţi că aşa lucrează ea! Sau toţi cei asemenea ei. Care au notorietate, care au cărţi publicate, care joacă tare. Până şi eu, un miniscriitor altminteri, fiindcă de fapt sunt medic, deci am altă meserie, doar nu vă închipuiţi că mi-am scris cărţile printre două distribuiri Poptamaşi FB!! Am muncit enorm, deseori noaptea când aveam linişte totală, reciteam de zece ori un fragment spre bibilire la virgulă măruntă, adormeam greoi când nu aveam un final pe gustul meu, a doua zi îmi vedeam pacienţii ca şi cum nimic nu mi-ar fi consumat noaptea…Nevorbind că pentru acurateţea cratimei m-am ocupat temeinic prin şcolile făcute la vremea lor.

Că Lorena, în dialog scris pe FB… dă impresia de reacţie emoţională deloc cizelată. Oh. Aia-i altă halva. Faptul că brusc trece la cuvinte de băiat de cartier sau aurolac de metrou, în care cea mai duioasă şi empatică sintagmă e “muie la imbecil”, este ripostă la atacuri pe care le trăiţi cu toţii, zilnic, des, enervant, dar nu le definiţi. Nici măcar nu le mai remarcaţi, v-aţi obişnuit cu ele ca şi cu oxigenul. Sau poate ştiţi, dar ripostaţi în alt fel. Sau doar în barbă, singuri, nu public.

Cicăleala, reproşul, dojana, sfatul necerut, judecarea fără să ai habar despre ce vorbeşti, convingerea că ştii, chit că eşti total pe dinafară, diletantismul, nesimţirea să înveţi un scriitor cum să scrie sau un îndrăgostit pătimaş cum să iubească, atenţionarea unuia că-i la al treilea pahar când tu eşti beat pulbere şi la un pas să vomiţi, aroganţa să reprezinţi academic ţara când tu eşti analfabet, disecarea nemiloasă a amantlâcului vecinei când tu eşti curvă de traseu, aberaţia să te înscăunezi om politic când tu nu legi două fraze şi nici măcar nu ai citit istoria partidului al cărui şef eşti, impertinenţa de a posta pe FB atacuri asupra unui scriitor când tu scrii cu greşeli de ortografie iar cratima mă-tii ţi-e total străină… tot tot tot…

Normal că eu nu pot face ca Lorena!

Munca mea, repet, e cea de medic, deci chiar nu pot. Dar deseori gândesc la fel.

Revenită la Hăşmaş de la un simpozion bucureştean cu participare internaţională, unul de trei zile, costuri importante materiale, neuronale, de timp, eu tobă de fiziopatologie şi treptele moderne în terapia durerii, aud a doua zi că nană Floarea ar fi comentat în centrul satului

• Dapu` nu ştiu, că doptoriţa mi-o dat numa două boabe de paracetamol, io voiam tratament adevărat. Ăsta-i tratament?…Sigur că nu-i pot zice ca Lorena pe blog:
• Muie, nană! Ai habar dumitale cât creier şi câte pensii de-a lu` matale am futut io ca să-ţi dau FIX ce trebe? Adică FIX alea două boabe de paracetamol, recomandate de ghidurile europene şi medicina bazată pe dovezi?

Managementul atitudinii  mele în faţa ACELORAŞI aberaţii  taxate de Lorena cu „muie”, este altul. Conving, lămuresc, sau întorc energia interlocutorului abuzator în favoarea mea. Un soi de Kung Fu psihologic. De obicei îmi iese. Am şi altă vârstă, la vârsta Lorenei eu mă temeam încă de ai mei, necum să scriu pe blog cu “pulă”.

Dar vreau să ştiţi că azi lupt un Kung Fu psihologic conştient şi că, deseori, îl fac printre cuvintele din “brand Lorena” jucându-mi pe scoarţă. Azi scriu la Arad, la căldură, fiindca la Hăşmaş ne-a explodat centrala termică, (acolo-i cu dârdâială), iar Jenucu se ocupă de demersurile înlocuirii cu una nouă. A cumpărat-o niţel Dorelic, chit că s-a documentat vreo două zile, pe net, la 8 grade-n casă, despre caracteristicile şi preţurile noilor centrale.Taman acu` mă sună el, în timp ce vă scriu despre toate astea, mă sună ca un făcut, zice:

–  Hai că până mâine va fi montat totul, o să ai căldură. Dar am un nou slogan: “Detest să fac achiziţii mari sub presiunea minutelor, ca diletantul!” Răspund râzând:

– EXACT despre asta scriam eu, dar în alt context. Sloganul tău va fi, însă , concluzia de final a textului meu. Şi eu detest diletantismul activ. E mult mai grav decât prostia tăcută şi pasivă.