Resuscitarea, „Anexa puii mei din norme” şi adrenalina învechită
Măi copii. Sigur că urmăresc avid ştirile de presă despre moartea fotbalistului dinamovist.
Am scris despre asta mai pe larg, chiar ieri. Despre cum văd eu lucrurile.
Observaţi că “sindomul hemolitic uremic” s-a stins de la sine, asta nu fiindcă sindromul împricinat s-ar fi eradicat, ci fiindcă nu mai este subiect interesant de ştire. Nu mai vinde. Și fiindcă viaţa-i mobilă, iar parte obligatorie a vieţii – este moartea.
Între timp curg tone de cerneală despre „dezinfectanţii nedezinfectanţi” din spitale.
Ca profesionist, aştept să aflu rezultatul autopsiei sportivului.
Mult tapaj s-a făcut pe resuscitare, dotări, viteza de reacţie a urgentiştilor.
Scriitura mea s-a referit la paşii DINAINTEA nevoii de resuscitare, deci cei care care ajută să nu ajungi la gesturi extreme. Atât cât se poate, şi cât te poţi împotrivi destinului. Că mai poţi, uneori…
În context, îmi amintesc de un control DSP („sanepid”) la cabinetul meu, terminat cu bine, chiar cu laude, lucru mai rar.
La un moment dat, medicul care verifica, privind dulapul meu de urgenţă, rosteşte zâmbind:
– Uau. Și aveţi adrenalina în termen de valabilitate. Aşa ceva…!
Fiindcă da, ca să ai adrenalina „în termen”, este o întreagă poveste.
Nu se găseşte. Când se găseşte, (la comandă şi doar dacă insişti obsesiv), farmacistul nu are ce face cu un bax întreg de “adrenaline”, deci te oferi să cumperi tot baxul, dacă-l comandă la depozit. E foarte ieftină!!
Atunci, îmi amintesc că am comandat o cutie full de adrenalină, „o sacoşă plină” şi am postat pe grupul nostru de medici de familie – că am adrenalină cu tonele, în termen, cine doreşte.
Și aşa am împărţit cutia aceea la mai mulţi, câte 5-6 fiole de fiecare medic. Deschiseserăm o listă.
Vorbim de un produs pe care un medic de familie îl foloseşte poate o dată-n viaţă, dar majoritatea niciodată. Trebuie să stea acolo „just in case”.
Am amintit despre asta, fiindca cu exact cu asta-s în regulă.
Dar SIGUR!!! am destule alte nereguli.
De unele ştiu, de altele nu. Iar legea e aşa făcută încât – dacă vrei să mă amendezi – e IMPOSIBIL să nu găseşti un motiv.
Și problema mă supără enorm. Că nu există limite-n lege (în afara bunului simţ al celui ce te controlează), limite spre vulnerabilitatea mea patologică la verificări.
Aşa pierdem din vedere chestiuni elementare, de viaţă şi moarte, stăm cu adrenalina depăşită-n dulap, în schimb ne luceşte frumos ecusonul în piept, sau avem afişate pe pereţi nuşce rahaturi pe care nu le va citi nimeni niciodată. În afara controlorilor, desigur.
Nici dracu` n vest, nu-i obligat să afişeze pe pereţi, ca la noi, cearşafuri de tâmpenii. De nu mai ai loc pentru dezinfectanţi din pricina afişajelor riguros lipite pe post de tapet. Și nu mai ai nervi să te ocupi de viaţa oamenilor, că ţi-i consumi (pe nervi) cu caligrafiat “condica de prezenţă”.
Știţi de ce ajung aici?
Fiindcă-s convinsă că, de controla careva salvarea aia privată în afara dramei recente, nici nu remarca neregulile amintite-n presă, (adrenalina depăşită şi bateriile secătuite ale defibrilatorului), ci faptul că două hârtii din cele 1000 obligatorii nu-s corect completate sau ştampilate. Și că mai lipseşte Formularul Anexa 4 B din Normele 6 C/2014, cf Ordonanţei de Urgenţă 2178/2015 şi a Legii modificate în 2013, cu norme de aplicare în 2016 etc etc etc.
Să fiţi siguri de asta!
Pot sa afirm cu mahnire ca am salvat in mai putin de 3 ani in Franta mai multi pacienti decat am reusit sa salvez in Romania in 15 ani de practica medicala (nu ma refer la urgente, ci in medicina generala curenta), si asta pt ca sistemul e adtfel organizat si finantat incat sustine eforturile mele.
Am tot cautat legislatia referitoare la competitii sportive… ORDINUL Nr. 1058/404 din 24 aprilie 2003 (2) Organizatorii de competitii au obligatia sa asigure acordarea asistentei medicale de urgenta, inclusiv pentru accidentele sportive, solicitand in acest sens serviciului de ambulanta teritorial autosanitare echipate corespunzator si insotite de personal medico-sanitar, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare atat cele medicale, cat si cele sportive ale fiecarei federatii. Bun dar nici unde nu se specifica ce fel de ambulata trebuie sa fie A, B, C sau alta? Conform Ordinului 1092 / 2006 dotarile minime pentru ambulante de tip A nici nu cuprind defibrilatoare. Si acum vine intrebarea de ce a fost la o competitie sportiva un echipaj cu ambulanta tip A? Exista doua variante:
1. Asa cum s-a mai discutat, atat FRF cat si LPF prin normativele si reglementarile interne au lasat asigurarea medicala si celelalte forme si structuri medicale la limita inferioara- cu titulatura de consum de bani inutil…ca doar nu se va intampla niciodata nimic, cluburile sportive actualmente nici nu trebuie sa aibe medic propriu, ci doar unul la competitie, prin urmare daca nu se specifica ce fel de ambulanta trebuie sa fie prezenta la o competitie sportiva fiecare alege varinta cea mai ieftina. Adica o masina cu un medic care sa poata asigura asistenta medicala de urgenta cum spune legea (si primul ajutor (BLS) este tot asistenta medicala de urgenta, mai ales daca este executat de un medic, din nou legislatia nu detaliaza….totul este discutat in general si interpretabil).
2. Poate fi vorba si de faptul ca „s-a cerut” ceea ce trebuie si societatea nu a livrat echipajul corespunzator.
Din pacate legiuitorul nostru nu gandeste in perspectiva, legislatia actuala nu este clara, nu se definesc clar termenii ci intr-un limbaj de lemn sunt insiruite cuvinte despartite uneori de virgule interpretabile. Era mai simplu daca exista pentru fiecare domeniu de activitate un pachet de legi coerente, legate una de alta, care sa reglementeze pas cu pas activitatile fiecarui domeniu, si tot aici sa fie definite in mod clar care sunt regurile de joc si care sunt penalizarile incalcarii lor. Cine raspunde pentru fiecare etapa a activitatii si cine trebuie sa vegheze la corectitudinea lor. Pana nu se rezolva asta … vom avea doar carpeli… si drame!