Blogul meu – (îl găsiți ușor cu Google tastând Blogul Otiliei) – este locul în care ne doresc uniți, iubitori, empatici, zâmbitori, pe toți: medici, pacienți, bolnavi, sănătoși, într-un stat aflat în derivă și cu un sistem sanitar pe care, poate, prea des dăm vina exclusivă, uitând de vina noastră individuală. A fiecăruia.

Cea mai mare parte a articolelor, altele decât de informare medicală, articole despre aberații, îi răcoresc, cred, pe medicii care se izbesc zilnic de ele. Dar nu aș fi un jurnalist adevărat, competent, dacă nu aș publica și cealaltă parte – aberațiile de care se izbesc pacienții noștri, determinate STRICT de comportamentul medicului. NU de sistem. Din acest motiv, public pe blog replica de pe FB a unei cititoare, exact așa cum a fost ea scrisă. Eu am pus doar diacriticele. Fiindcă nimic bun nu vom reuși, dacă continuăm să mințim, să ne prefacem că-i bine când nu-i bine, sau să punem pudră pe rahat. Iată deci scrisoarea:

……………………………………………………………………….

Pacienta:

„Am intrat în cabinetul noului meu medic de familie (cel pe care-l avusesem, învățate mult și își luase specialitatea în endocrinologie). Nici măcar nu se uitase pe fișa mea (era în plicul în care-i fusese trimisă). Plic nedesfăcut. Stătea pe scaun și mi-a spus:

-Vorbiți!

Am amuțit. Mi-am revenit și am întrebat-o dacă dorește să vorbesc despre histerectomia totală, sau despre tiroidectomia totală, sau despre faptul că trecuseră doi ani de la citostatice și nefrectomia stangă, sau despre hipertensiune, sau despre dislipidemie, sau să-mi spună dânsa ce-ar interesa-o să audă mai întâi.

Îmi dă orice trimitere îi cer, îmi dă rețeta pe trei luni și asta este TOT. Nu s-a ridicat NICIODATĂ de pe scaun. Nu m-a ascultat la plămâni NICIODATĂ. (Mi-e frică de plămâni, să nu fugă pârdălnicia la ei. Are obiceiul ăsta în multe cazuri). În timpul așa-zisului consult vorbește la telefon, iar dra asistentă îmi dă trimiterile sau rețeta.

Mai nou, mă duc la ora 15 (nu este niciodată în cabinet înainte de 16, deși îi începe programul la ora 15) și-mi dă dra asistentă rețeta și trimiterile. Ar fi vrut să-mi dea analizele o dată pe an, dar am rugat asistenta să-mi dea măcar de două ori pe an, o persoană în situația mea trebuie să urmărească creatinina, hemoleucograma și TSH la 3 luni. Să mi le dea dânsa de 2 ori pe an și de 2 ori le plătesc eu. Acesta nu-i medic de familie. Regret că asistenta nu a găsit resursele să urmeze facultatea. Ar fi fost un umăr de nădejde pe care să te poți sprijini la nevoie. Locuiesc în București. Aș aprecia comentariul, dar și sfatul dumneavoastră. Cu aleasă stimă.”

……………………………………………….

Răspunsul meu, doamnă, este faptul că v-am publicat pe Blogul Otiliei păsul, spunând la urmă: „regret profund!”

Sfatul e să schimbați medicul, interesându-vă înainte de la pacienți cum e următorul. Plecarea e singura formă în care puteți penaliza medicul de familie, în caz că acțiunile lui nu sunt malpraxis – când metodele de atac sunt mai largi. De altfel, nu reușesc să-i înțeleg pe oamenii care rămân la un medic de familie deși-i evident că-s nemulțumiți. Ufff… Îmi amintesc  cumva de nevestele bătute de soți bețivi, care din varii motive nu divorțează.

Nimic din ceea ce-mi descrieți nu-i ok, nu-i normal, nu-i bine, nu-i o regulă de comportament al MF. Ba mai mult, aveți dreptul la monitorizarea analizelor, exact de cîte ori trebuie!, prin MF, nu-i cazul să vă târguiți cu biata asistentă sau să puneți mână de la mână!

Nu cer și opinia medicului dumneavoastră, așa cum ar fi corect, fiindcă nu i-am făcut public nici numele (pe care NU îl știu) și nici cartierul bucureștean în care locuiți. Bucureștiul e  mare!