Paracetamolul de după vaccin

Acest articol l-am scris în 2016.

Perpetuarea unor erori în atitudine mă determină să-l readuc azi, 2023, în față. Ca recapitulare.

Paracetamolul imediat după vaccin, ca să PREVINĂ febra – DA /sau NU.

Întâi, două vorbe despre vaccin.

Ce e vaccinul?

O păcălire a organismului. Îi introduci o parte neagresivă din microb, sau mimezi asta şi el, organismul, se crede atacat. „Muşcă” la păcăleală. Va produce soldaţi de apărare, anticorpi, astfel încât atunci când microbul întreg, adevărat, pătrunde la atac, armata e deja pregătită!

Lupta dintre Păcălici (vaccin) şi corp, perioada în care organismul îşi adună trupele, se poate vedea în afară/sau nu. Dacă se vede, cum se vede?

Păi, febră, indispoziţie, o scurtă blegeală a copilului. Normal. În corpul lui se dă o luptă.

Ce e febra?

Un sindrom complex. Dar, simplificat, este creșterea temperaturii. Febra= ascensiunea temperaturii peste 38,5  grade Celsius măsurate cu termometrul în funduleţ. Scuzaţi-mi diminutivul, mă ajută să empatizez cu mamele. Cu mămicile. (Apropo, cel mai haios sună „graviduţă”. Sau „lunițe”.) Aşadar, continuăm lecţiuţa. Peste 38,5=FEBRĂ, mai jos =SUBFEBRILITATE.

Ce vreau să rețineți?

Că există studii medicale (link către studii în josul acestui articol!) care au arătat că administrarea PREVENTIVĂ de antitermic, de exemplu Paracetamol, NU ESTE indicată după vaccin. El se dă tip cauză-efect: dacă, postvaccinal, copilului îi creşte temperatura îi dai antitermic. Dacă nu, nu.

Studiile citate dovedesc că anticorpii generaţi fără antitermic, sunt mai mulţi.

Nu-i înăbuşi micuţului tău lupta de după vaccin, băgându-i paracetamol PREVENTIV! Scopul  e ca organismul lui să învingă, nu să opreşti la jumătate războiul.

Studiile la care fac referire în text le puteți accesa aici:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19837254

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24897504

 

16 Comments

  1. […] Febra de după vaccin. Noutăți. […]

  2. Gáspár Hajnal 22 iulie, 2016 at 1:19 pm - Reply

    :D :D :D…

  3. ProVaccin 25 iulie, 2016 at 1:51 pm - Reply

    Trebuie făcută o campanie de informare agresivă în legătură cu Paracetamolul după vaccinare și poate ajunge informația și la urechile medicului meu de familie. O fi singurul care recomandă Paracetamol musai? Despre subiect e scris și în unele prospecte (v. Prevenar), dar cine mai citește prospectele în ziua de azi?

    • Ana 26 ianuarie, 2019 at 11:07 pm - Reply

      Cred ca nu este singurul medic. Și al meu a recomandat. Acum la ultimul vaccin al fetitei la 12 luni nu mi a recomandat, în rest da. Inclusiv la prima fata care are 6 ani acum. Și mi a recomandat preventiv.

  4. […] Febra de după vaccin. Noutăți. […]

  5. Monica 10 august, 2016 at 6:02 pm - Reply

    ce sa zic? sunt usor de alta parere, dar cum pruncul meu are 20 de ani, se cheama ca am trecut de vaccinuri.
    superlativ pt „perfect” nu exista, insa ar trebui creat: pt asistenta pe care am avut-o la baiat. de pe vremuri, dispensarul de cartier…ce medic de familie???

    te lua asistenta „din zbor” cand veneai acasa din maternitate.
    curs de puericultura?? noo, curs Dna Asistenta!

    sa-i dea Dumnezeu sanatate si bine Dnei Asistente Zota. Teribila si deosebita!

  6. Sara 23 septembrie, 2016 at 3:48 am - Reply

    S-a scris si vorbit mult despre vaccinare zilele astea. Sunt convinsa ca scrisul si stilul Dvs ar cantari greu si ar mai domoli anti-vaxxerii. Si ne-ar mai da noua idei despre cum sa le raspundem:) multumesc!

  7. […] Febra de după vaccin. Noutăți. […]

  8. Nicoleta Jauca 11 ianuarie, 2017 at 9:39 am - Reply

    E adevarat ca corpul, prin temperatura crescuta, tenteaza sa ucida ori sa slabeasca forta unui intrus prezent, în ocurenta, un virus.

    Pertinenta de specialist, stil de estet.
    Ce ne mai trebuie? („What else?” pe româneste :)).

  9. Manuela 14 martie, 2018 at 6:44 am - Reply

    Buna dimineata doamna doctor!
    AM citit articolul si am rugămintea sa imi spuneti dacă este ok ca fetiță mea de 3luni si 4 zile sa primească două vaccinuri intr-o singura zi.Nu este prea mult pentru un copilaș? Asta pt ca am amânat pe cel de la 3 luni, fetita fiind răcită si a primit antibiotic.

  10. nume 21 iulie, 2018 at 10:08 am - Reply

    Antivaccinistii nu isi spun propria parere ci pe cea avizata a lui Saluzzo , a lui Lanka care este microbiolog nu medic-asistenta care doar efectueaza un act medical dupa cateva ore de laborator in facultate,sper ca mi-ati inteles ideea, dv nu puteti contesta pentru ca nu aveti calificarea necesara, dar cei care contesta sunt oameni de stiinta cu ani grei de laborator in spate.

  11. Manuela 2 februarie, 2020 at 9:40 am - Reply

    Bună ziua. Doamna doctor, pentru un copil de 4 ani care nu a mai fost vaccinat pana acum antigripal se recomanda 1 sau 2 vaccinuri la o distanta de 30zile?

    • Otilia Tiganas 2 februarie, 2020 at 11:20 am - Reply

      Toti copiii de până la 9 ani care nu au mai foct vaccinați antigripal, vor face în primul an două doze.

  12. Mihaela 14 mai, 2021 at 12:38 am - Reply

    Pur si simplu va ador. Si pe medicul de familie al copilului la fel. Nu antitermic preventiv, nu antibiotic la viroza, nu panica la orice muc. Si am un prematur nascut la 26 sapt vaccinat cu cele din schema, si ca mama paranoica ce sunt i-am facut varilrix, havrix, nimenrix si bexero, plus ca voi vâna antigripalul la toamna, asa ca sa fie pregatit de gradinita, dc putem preveni de ce sa tratam. Multa sanatate va doresc! :)

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.