Cartea Otiliei, aici!

Comandă cartea mea, aici!

Salata de boeuf şi tratamentul „tensiunii”.

15 iunie 2016

Tratamentul bolilor de inimă şi al „tensiunii”

Termenul corect este hipertensiune arterială, dar eu îi spun impropriu „tensiune”, ca să priceapă toți.

Ceea ce vă ofer acum, este un „abecedar” inventat de mine. Cât să vă dezmeticiţi niţel pe subiect. Nicidecum nu-i un curs  ştiinţific! Comparaţiile, exemplele, glumele, desigur îmi aparţin și ele.

Citat „biblic”: primul tratament al bolilor cardiovasculare este SCHIMBAREA REGIMULUI DE VIAȚĂ, e despre ce mănânc, cum și cât mănânc, câtă mișcare fac, cât și dacă fumez/beau/mă droghez, cât cum dorm etc. etc. etc.

Medicamentele, fără un regim de viaţă corect, sunt aproape inutile.

Azi vorbim despre tratamentul medicamentos, dacă deja ţi-a fost prescris.

– În ansamblul său, pentru eficienţă, tratamentul MEDICAMENTOS cardiovascular e ca o salată de boeuf, cu mai multe substanțe atent dozate. Nu o succesiune de “calmante”. Or o salată de boeuf nu-i tot aia cu doi morcovi şi un castravete murat aşezați în farfurie, plus un bolișor cu maioneză, lângă. Nu? Ca să devină salata aceea gustoasă, le tai mărunt pe toate, le amesteci, veghezi să nu lipsească nimic, le lași o vreme să se întrepătrundă. Condimentezi. Schimbi ușor dacă e nevoie.

Cum zic, la fel e și schema medicamentoasă cardiovasculară. Este bună doar cu tabletele luate zilnic, fără pauză şi TOATE.

Tratamentul MEDICAMENTOS cardiovascular e deseori preventiv. El amână sau evită marile drame: moartea subită, infarctul de miocard, edemul pulmonar acut, accidentul vascular cerebral. Nu-i dat ca să te simți mai bine, să dormi mai bine. Nu-i „Rudotel/ca să ai o zi model”, nici Algocalmin să-ţi treacă “toate durerile”. Nici whisky, să te înveselească.

Respectând schema, dozele şi şi ritmicitatea, creşti şansa de viaţă şi calitatea ei. Nu ajungi să gâfâi la fiecare pas, să te sufoci când urci trei trepte, să intri pe dializă cronică etc.

Fraza – Scrieţi-mi numai boabe de inimă, fiindcă de colesterol nu mai iau (că-i bun!) iar de tensiune mai am câteva, este total eronată.

Salata de boeuf e gustoasă DOAR dacă bagi toate ingredientele!

Medicamentele, fiecare în parte, au mai multe roluri concomitente. Nu le poţi defalca: inimă- apă- colesterol. Este muuult mai complex de-atât! Cum ziceam, nu poţi defalca produsele în: de inimă, de colesterol, de apă, fiindcă ele acţionează corect DOAR împreună. Zilnic, constant, atent dozat de medicul vostru.

……………………………………………………………..

Articolul acesta fusese publicat în 15 iunie 2016

E 1 august 2026, suntem deci după zece ani, și tot ce am scris mai sus a rămas valabil.

Dar. Vin cu niște completări pe care le-a determinat dezvoltarea medicinei și a farmaceuticii în ultimul deceniu.

Dacă acum zece ani insistam ca oamenii să respecte schema cardiovasculară în bloc, ca produs finit, s-o ia cu totul nu pe bucăți, să nu o scurteze sau micșoreze fără medic, acum mă lupt cu opusul. Cu excesul de medicamente&suplimente, cu polipragmazia. Mă aflu la cealaltă extremă a erorilor.

Puțini pacienți acceptă azi alte soluții decât injecțiile, prafurile, sau boabele colorate. Este „ce-mi dați pentru cutare simptom”, or soluțiile mele pot fi despre ce să facă omul bolnav, nu ce să-i dau eu. Asta referitor la mese, somn, stres patologic, hidratare, compresă, gheață local, controlul greutății etc. Depinde de boală. „Dar nu-mi dați nici un medicament?” vine la final răspunsul.

Înainte vreme, la cabinet explicam cum acele câteva medicamente trebuie acceptate toate, câte puțin din fiecare etc. Azi, privesc la câte un pacient nou preluat, scheme kilometrice, suma matematică a medicamentelor specialiștilor la care omul meu a fost, număr vreo cinșpe tablete plutind în suplimente, și zic blând, dar ferm:

–  E criminală schema asta. Nu putem decât ca, de comun acord, să scoatem din ea produse. Cu încetul. Să scoatem. Nu mai încape nimic în plus. Doar în minus.

Și am remarcat deseori că, aerisind schema, pacientul se simțea tot mai bine.

Nu ai ghiduri și protocoale despre cum să aerisești scheme abuzive!

Dar aceasta e specialitatea mea, medicina generală, omul întreg, viu, nu suma unor organe.

La mine ajung, sau ar trebui să ajungă toate rețetele și scrisorile tuturor specialiștilor, iar eu să concep o listă unitară, logică și administrabilă. Între timp, să nu uit că cel din fața mea e un om. Un SINGUR om. Care pișă, cacă, iubește, plânge, i-e dor, are o casă, un serviciu, o pensie, o familie, sau nu le are, e zgârcit sau generos, bea de rupe sau dimpotrivă…

Că acel om cu care vorbesc lung, el pe canapeaua mea, NU ESTE SUMA UNOR ORGANE INTERNE.

Aici e cheia.

Plus contactele mele directe, specialiștii pe care să-i leg mănunchi din suma unor fire de paie disparate.

Simt acut lipsa organizării în medicina actuală românească, mi-e și jenă să-i mai zic „sistem”. Simt lipsa echipelor pluridisciplinare, preiau informație dizarmonică, trunchiată. Cred că românii au medici foarte buni, dar prost organizați. Mai cred că la un cabinet valoros de medicina familiei mai importantă și mai scumpă e lista de contacte decât un ecograf superperformant. Zău.

21 de comentarii

  1. […] Salata beuf e gustoasă DOAR dacă bagi toate ingredientele! Vezi continuarea pe http://www.otiliatiganas.ro. […]

  2. […] Salata boeuf și tratamentul „tensiunii”. […]

  3. […] Salata boeuf și tratamentul „tensiunii”. […]

  4. […] Salata boeuf și tratamentul „tensiunii”. […]

  5. […] Salata boeuf și tratamentul „tensiunii”. […]

  6. Dan 2 aprilie, 2017 at 12:23 am - Reply

    Atunci sa va zic la ce e buna varza și numa’ ea, la ce e bun nămolul si numa’ el, și tăt așa…

  7. Mihaela Ungureanu 24 mai, 2017 at 8:09 am - Reply

    Dupa 2 ani de tratament ,exact , la ore fixe si regim , a fost necesar sa reduc la sfert medicamentul pentru scaderea tensiunii :Olicard (Isodinit ) ,sa elimin cele pentru scaderea colesterolului si acum am tensiunea constanta :120 / 70 , cum aveam la 20 de ani. Desigur ca mai iau alte medicamente ,la fel de strict : pentru elasicitatea vaselor de sange ,subtierea sangelui ,etc. Am o artera coronara 100% dar s-au dezvoltat vase de sange periferice care au preluat fluxul . Am scris aceste randuri , pentru ai incuraja pe cei care primesc un astfel de diagnostic si poate sunt la fel de speriati ,cum am fost eu . Cu multa rabdare si incredere puteti reveni la o viata aproape normala .

    • Cristian 10 august, 2017 at 7:09 pm - Reply

      Buna ziua! Ce medicamente pentru elasticitatea vaselor luați ? Mulțumesc!

      • Otilia Tiganas 14 august, 2017 at 2:33 pm - Reply

        Eu nu iau, dau! haha… e greu de raspuns, fiindca de fapt medicament pentru elasticitate, nu exista. E mai complicat decat atat. Conteaza contextul, varsta, toate bolile cronice, restul tratamentelor etc..

  8. Daniel 28 septembrie, 2017 at 6:53 pm - Reply

    Buna ziua Dna Dr!excelente comentariile și sfaturile dvs!exact o salata de boeuf este tratamentul pt tensiune.mie mi se a recomandat:atacant 16 de 2x pe zi,norvasc 10 una pe zi,tenaxum una pe zi,nebilet 5mg/zi,creator 10 mg/zi.habar nu am cum sa le iau sa nu interfereze negativ.vreo sugestie? Multumesc

  9. Nica Gabriela 24 octombrie, 2018 at 9:23 am - Reply

    Buna ziua doamna doctor! Sunt diagnosticat cu hipertiroidie de 7 ani desi iau propranolon si tirozol tot am palpitati de inima , ce ma sfătuiți sa fac sa nu mai am aceasta neplăcere? Multumesc!

    • Otilia Tiganas 24 octombrie, 2018 at 9:35 am - Reply

      Numai și numai cu medicul tău! Eventual – Magnerot la nevoie, când apar palpitațiile.

  10. OVIDIU IGNAT 30 aprilie, 2019 at 8:30 am - Reply

    Nu se vorbeste absolut deloc..dar absolut deloc despre efectele secundare ale medicamentwlor si in apecial la barbati…si anume Disfunctia erectila….odata ce ai luat medicamente s-a cam terminat cu viata sexuala.

  11. mili 31 ianuarie, 2020 at 2:31 pm - Reply

    interesante postarile dnei.dct.,dar nu se abate nici o…catime dela respectarea cu strictete a…carutelor cu hapuri prescrise de dnia.sa si colegilor .Nu spune nimic despre beneficiarii retetelor compensate si gratuite care iau zilnic intre 20 _ 25 de buline pt niste afectiuni care in anii’80 si anii anteriori ai acestora nu se recamanda si prescria nimic. , vezi valoarea si tratamentul colesterolului ,dupa anii ’90 valoarea periculoasa a colesterolului a fost calificata ” excrocheria seccolului ” Din marturia unor medici cunoscuti si de inalta valoare majoritatea mrdicilor sunt strans legati ombilical cu farmaciile din piata pt.a elibera cat mai multe…hapuri,cu trimitere la furnizori bine etichetati ,acestia {medicii ] beneficiind de bonusuri substantiale ,de excursii in locuri exotice si multe altele .Va recomand sa cereti pe ..google valorile analizelor care le faceti in zilele nstre. si cele din anii” 80 si anterior acestora .

  12. Violeta 13 ianuarie, 2021 at 9:17 pm - Reply

    Mulțumesc de Explicațiile Dvs Dna doctor. As avea o întrebare despre tratamentul care îl iau eu de ceva timp, preparatul se numește Co-sentor( substanța activa losartanum, hidrochlorotiazidum). Le iau de ceva timp regulat seara sau la salturi de tensiune. As mai putea lua ceva in plus pt ritm crescut la inima? Care sare uneori de 90? Va mulțumesc . Multă sănătate.

  13. Oprita Radu 24 februarie, 2022 at 3:04 pm - Reply

    Buna ziua D-NA doctor Otilia Tiganas! Ma bucur mult ca v-am gasit aici ,am o rugaminte ,sotul are diabet zaharat cu insulina numai seara si GLUCOPHAGE DE 500 MG ,dimineata si seara,este si cu hipertensiune arteriala pentru care ia prescris COAPROVEL 20MG/DIMINEATA ; LERIDIP 20 MG /SEARA,’ ASPENTER 75MG/ SEARA,; ATROVASTATINA 20 MG SEARA ;,LIPANTHYL SUPRA 160 mg /SEARA ;.Vreau sa va spun ca tensiunea arteriala masurata aproape zilnic este de :140/80 ;157/82 ;160/86. nu ii scad de loc aceste valori mai jos,va rog sa-mi spuneti ce se poate face? Mentionez ca glicemia care o ia in fiecare dimineata este intre valorile 100- 120! Multumesc mult!

  14. Lăcrămioara undefineld 3 aprilie, 2022 at 4:57 pm - Reply

    Bună ziua as vrea sa știu dacă triplixam ul de 5 mg dă tuse?

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cartea Otiliei, aici!

Carte, Otilia Țigănaș,

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.